January 21, 2022

Un tractor s-a răsturnat în Neamț, conducătorul atelajului a decedat, doi copii au fost aruncați din remorcă

Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident în urma căruia un tractor s-a răsturnat în comuna Poiana Teiului.
La locul producerii evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii 2 de Intervenție Poiana Teiului cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD și voluntari din cadrul SVSU Poiana Teiului.


Ajunși la locul solicitării,  pompierii au constatat că un tractor cu remorcă condus de un bărbat de 45 de ani a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În remorcă se aflau doi adolescenți în vârstă de 15 și 18 ani. Aceștia au primit primul ajutor calificat de la membrii echipajului SMURD la locul evenimentului,  refuzând transportul la spital.
Conducătorul utilajului era în stop cardio respirator. Echipajele de intervenție au acționat imediat pentru aplicarea manevrelor de resuscitare, până la sosirea unui echipaj de la SAJ. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanță declarând decesul acestuia.

ȘtiiCă?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.