Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Unii își trec titulatura pe ușa apartamentului, alții au învățat să fie oameni

0

Când omului i se urăște cu binele, se apucă de prostii!
Dacă prostiile unora, i-ar lovi doar pe împricinați, ar mai fi, cum ar mai fi, dar când lucrurile sunt sub spectrul unei plăgi nemiloase, ca cea pe care o trăim noi, iată că ne trezim carantinți, de pe 12 martie, până pe 26 martie, ca să ne vină mintea la cap!
Comuna Bîra, din județul Neamț, este locul unde am eu cabinetul medical, și unde a explodat bomba Covid, cum nicăieri în județ nu se mai întâmplă. Stau jandarmii cu pușca, la fiecare intrare în comună, parcă suntem la război! Se pare că o paranghelie, ținută pe șest, de unii crocodili locali, a fost fitilul care a detonat totul, în zonă, dat fiind că unul dintre mușterii a fost bolnav covid, iar măsurile de precauție au lipsit, cu desăvârșire. Cred că am în jur de 20 de bolnavi, diagnosticați pozitiv, dintre care, majoritatea covârșitoare, a fost tratată de mine, acasă. Școala, grădinița și primăria, au fost sub asediul nenorocitului de virus. Până să aflăm care este povestea, pacienții s-au înființat la cabinet, pentru consultații, că aveau o ,,răceală “. Ca unul care nu mă ascund după sticla unui ghișeu, am consultat toți pacienții, cu toată atenția. Am luat câteva măsuri de precauție, normale, și am rezolvat cazurile. Doar un pacient a ajuns la spital, cu probleme digestive mai serioase, restul, au primit tratament de la mine, și se simt bine. Unii au ieșit din izolare și au învins boala, iar alții, sunt în tratament.
Am făcut tot ce se poate omenește, pentru a nu scăpa bolnavii în spital. Acum am o bătrânică, bolnavă psihic, și cu boli cardiovasculare în evidență, care este infectată covid, dar care nu vrea la spital, sub nicio formă. Poate dă Dumnezeu și reușesc să o scot și pe ea din năpasta care a dat peste ea! Pentru că guvernul a încercat să ne ia în râs, cu doi lei, pe pacientul monitorizat covid, am refuzat oferta, și am făcut totul gratis. Să le fie de bine guvernanților, care nu au catadicsit să dea o pereche de mănuși, sau două combinezoane, medicilor de familie, care sunt în prima linie, cu adevărat. Cred că în Coreea de Nord serviciile medicale, din medicina de familie, sunt mai bine plătite, decât în România, și exact așa a sunat răspunsul meu, la oferta guvernului, de a mă plăti cu doi firfirei, pentru monitorizarea zilnică a pacientului bolnav covid, inclusiv sâmbăta și duminica! Dar nu-i nimic, după pandemie, medicii de familie vor fi cei mai puternici actori, din domeniul sanitar, iar decidenții politici ar trebui să se teamă de forța noastră, de a decide cine mai rămâne la primărie, la consiliul județean, sau în parlament.
Până atunci, mai stați fraților la dos, nu mai mișunați peste tot, că boala nu alege!
Filip Panait

Doctor, Comuna Bîra

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.