Unui sofer i-a fost suspendat permisul de PATRU ori in aceeasi zi!
Poliţiştii rutieri au depistat, sâmbătă, pe DN2, în judeţul Neamţ, un bărbat care a încălcat de patru ori limita legală de viteză, acesta fiind amendat cu 1.305 lei.
Pentru fiecare abatere în parte, i-a fost reţinut permisul de conducere.
“La data de 18 februarie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au depistat un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Dorohoi, judeţul Botoşani, care conducea cu viteză excesivă. Astfel, acesta a fost înregistrat de aparatul radar, pe D.N. 2, în judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 126 km/h, în localitatea Horia, cu 126 km/h, în afara localităţii Horia, cu 215 km/h, în afara localităţii Secuienii Noi şi cu viteza de 130 km/h, în localitatea Secuienii Noi. Acesta a fost sancţionat contravenţional, pentru fiecare abatere în parte cu amendă în valoare de câte 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, la fiecare abatere, pentru 90 de zile“, transmite Poliţia Română, printr-un comunicat de presă citat de mediafax.ro.