USR Roman a obținut în (primă) instanță micșorarea taxelor și impozitelor romașcanilor
Tribunalul Neamț a admis cererea președintelui USR Roman, Radu Samson, de a anula Hotărârea de Consiliu Local prin care au fost majorate taxele și impozitele locale ale romașcanilor. Procesul a fost deschis în instanța de contentios – administrativ pe cont propriu în luna februarie, după ce președintele USR Roman solicitase, în primă fază, Consiliului Local Roman să anuleze hotărârea. De asemenea, 7 membri USR Roman au trimis Instituției Prefectului Neamț o solicitare de a deschide în contencios proces pentru anularea hotărârii de majorare a taxelor și impozitelor locale din Roman, însă reprezentantul Guvernului în teritoriu a considerat că nu se impune un astfel de demers.
În cererea de chemare în judecată, președintele USR Roman a arătat că, anterior votului din Consiliul Local Roman, nu au fost respectate unele obligații prevăzute de Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Cel mai important aspect neluat în calcul de Primăria Roman, autorul proiectului de hotărâre, a fost acela de a nu pune în dezbatere publică pentru o perioadă de 30 de zile propunerea de majorare a taxelor și impozitelor locale, având în vedere că o astfel de decizie îi afectează pe toți romașcanii.
Ulterior, în întâmpinare, Primăria a invocat o ordonanță de urgență a Guvernului care a stat la baza deciziei de a majora taxele, argument demontat de președintele USR Roman prin faptul că între momentul emiterii ordonanței și data adoptării hotărârii era timp suficient pentru dezbaterea publică.
Conform deciziei pe scurt a instanței, cererea lui Radu Samson a fost admisă în parte, în sensul în care a fost aprobată cererea privind anularea majorării taxelor și impozitelor locale, dar nu și cea privind emiterea unui act prin care să fie rambursate sumele plătite deja de contribuali în plus ca urmare a majorării.
„E o victorie importantă chiar dacă e deocamdată o victorie de etapă. Urmează probabil un recurs formulat de Consiliul Local la instanța superioară iar după finalizarea acțiunii respective vom avea în față o hotărâre definitivă. Dacă în instanța de recurs se menține decizia de anulare a HCL 288/21.12.2017 prin care s-au majorat taxele, romașcanii interesați de recuperarea sumelor rezultate din majorări se vor putea adresa cu cereri scrise Direcției Locale de Impozite și Taxe în acest scop.
Concluzia e că USR e un partid care luptă pentru corectitudine și respectarea legii, care își onorează promisiunile făcute cetățenilor. Am spus că vom lupta și am luptat și luptăm până la capăt”, a declarat Radu Samson, președintele USR Roman.
Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bacău după motivarea hotărârii instanței de fond.