Dental Alliance

April 17, 2025

Vârsta de pensionare va fi redusă în anumite condiţii. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

0
pensie

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în unanimitate, un proiect de lege care prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite.

Potrivit proiectului, inițiat de mai mulți parlamentari PSD, pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale şi anume patru luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă, faţă de trei luni cât se prevede în prezent.

Prin aceste modificări se doreşte o rezolvare a problematicii actuale privind condiţiile grele, deosebite de muncă. Munca desfăşurată în astfel de condiţii impune şi obligă la un efort sporit şi un grad de pericol profesional suplimentar, au explicat iniţiatorii, aceştia menţionând salariaţii din Complexul Energetic Oltenia.

Leave a Reply