San Marco Roman

San Marco Roman

April 1, 2020

Vecernia din Vinerea Patimilor, numită și Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Aici a avut loc procesiunea scoaterii din sfântul altar a sfântului Epitaf și așezarea lui în mijlocul bisericii.

Sfântul Epitaf este o icoană pictată pe pânză, reprezentând punerea în mormânt a Domnului. Acesta este aşezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă. Potrivit tradiţiei, credincioşii sărută Sfântul Epitaf şi trec pe sub masa pe care acesta este aşezat.

De ce această trecere pe sub masă a credincioşilor? Pentru că Epitaful așezat pe masă reprezintă mormântul Domnului şi aminteşte de Hristos Care trece prin mormânt şi coboară în cele mai de jos ale pământului, cum spune cântarea, adică până la iad, acolo de unde a scos pe drepții Vechiul Testament la Înviere. Trecând pe sub Epitaf, credincioşii îşi amintesc că trebuie și ei să treacă prin moarte, prin mormânt, pentru a putea accede la viaţa veşnică în Hristos

Arhiepiscop Ioachim

Înaltpreasfinţit Părinte, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Sfântul Epitaf mai este numit şi „Sfântul Aer”, pentru că este purtat de către patru preoţi prin aer, „mai sus, în aer, cum de altfel şi moartea lui Iisus Hristos a fost între cer şi pământ

După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.