Dental Alliance
April 19, 2024

Vestitorii primăverii în biserica din parohia Cordun

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Având înalta binecuvântare a IPS Ioachim, în ziua de 5 martie, la început de primăvară, copii din Parohia Cordun, sub atenta îndrumare a Părintelui Paroh, Munteanu Dragoș Alexandru și a părintelui Bordei Mihai, cu sprijinul elevilor de la Liceul Teologic “Episcop Melchisedec” și al membrilor ATOR – Roman, au pregătit și confecționat mărțișoare, simboluri de suflet, ale perioadei speciale în care ne aflăm. Acestea, înmănunchiază gândurile, sentimentele, trăirile și simțirile celor mici, într-un fel aparte, căci prin gingășie și inocență, mâinile firave dar dibace ale acestor îngeri, au reușit să imprime, într-un oarecum banal mărțișor, cel mai solemn și special mesaj. Mesajul acesta nu e unul oarecare, ci este unul al dragostei nețărmurite pe care o poartă aceste suflete curate tuturor celor dragi, iar pentru noi este un mesaj al “renașterii” la viață, pentru că primăvara înseamnă prin excelență renaștere și Înviere. Privind firul bicolor al mărțișorui, roșu și alb, ne gândim la jertfă și la inocență, cuprinzându-ne parcă dorul de Dumnezeu, de toți cei dragi care luminează cerul și ne inundă parcă un sentiment al comuniunii și al apartenenței noastre la “cerul cel de sus”, pe care peste puțină vreme îl vom pregusta, participând activ și efectiv, prin postul ce ni se așterne înainte, la urcușul care duce către Cer…Patima, Jertfa și Învierea… La finalul activităților, toți cei prezenți au primit plăcinte calde, frumos rumenite de către o gospodină din comunitatea noastră. Mărțișoarele confecționate vor fi dăruite persoanelor dragi, în ziua de duminică, 10 martie, după Sfânta Liturghie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.