Dental Alliance
April 25, 2024

VICEPRESEDINTELE PNL, LAURENTIU LEOREANU, ACUZATII CONTRA MINISTRULUI DEZVOLTARII REGIONALE, SEVIL SHHAIDEH

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu (foto) a afirmat că ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a alocat fonduri prin PNDL 2 pentru județe și orașe predominant controlate de PSD, printre care și județul Teleorman, cu doar câteva zile înainte de moțiunea de cenzură, se arată într-un comunicat publicat pe siteul PNL.

“Pe ultima sută de metri a activității sale în guvernul Grindeanu, ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, a alocat fonduri prin PNDL 2 pentru o serie de județe și de orașe predominant controlate de către PSD. Potrivit unor documente care mi-au intrat în posesie, printre acestea se numără și județele Olt, Teleorman, dar și Capitala – doamna Gabriela Firea fiind vizibil preocupată de căderea guvernului Grindeanu și unul dintre principalii arhitecți ai acestui eveniment. 

Profitând de blocajul și de haosul guvernamental de la sfârșitul săptămânii trecute, Sevil Shhaideha semnat, tocmai în plin război Dragnea-Grindeanu, ordinele de finanțare pentru PNDL 2, după ce programul a fost blocat aproape 50 de zile. Pot doar să sper că  alocările de fonduri venite din pixul doamnei Shhaideh nu au avut nicio legătură cu votul de miercuri la moțiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu. «Orice zi care trece fără un guvern legitim pune în pericol demararea lucrărilor ce rezolvă probleme vitale pentru mii de localități. Primarii așteaptă să încheie contracte pentru ca problemele comunităților nu mai pot fi amânate», declara vinerea trecută, insinuant, Sevil Shhaideh, pe atunci ministru demisionar” – deputat Laurentiu Leoreanu, vicepresedinte al PNL.

De asemenea, grupul PNL din Camera Deputaților a făcut solicitare către conducerea Camerei de a o invita pe Sevil Shaiddeh la ora Guvernului, luni –având în vedere că aceasta și-a retras demisia – pentru a oferi lămuriri în legătură cu alocarea fondurilor în cadrul programului PNDL 2:

“Pentru a lămuri toate aceste evenimente și suspiciuni, având învedere că doamna Sevil Shhaideh și-a retras demisia, grupul PNL din Camera Deputaților a făcut solicitare către conducerea Camerei pentru ca aceasta să participe luni, la Ora Guvernului. Toate aceste suspiciuni care indică existența unui șantaj politic pentru obținerea de voturi pentru demiterea guvernului Grindeanu sunt la limita legii și trebuie lămurite de urgență” – deputat Laurentiu Leoreanu, vicepresedinte al PNL.