Dental Alliance
April 26, 2024

Vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu: Trebuie să recunoaștem că avem două provocări majore: campania de fake-news și neîncrederea românilor că putem gestiona procesul de vaccinare

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Din interacțiunea pe care am avut-o cu nemțenii și din comentariile citite pe rețelele sociale, am observat că, în continuare, un număr semnificativ de români nu vor să se vaccineze. Ne aflăm într-un context atipic și, de aceea, cred că întreaga clasă politică trebuie să aibă un singur obiectiv: să lase bătălia politică și să convingă fiecare român în parte că vaccinarea este singura soluție pentru a reveni la o viață normală și pentru a relansa economia. În plus, ne dorim ca, în perioada imediat următoare, să ajungem la o scădere a răspândirii virusului pentru ca activitatea elevilor și preșcolarilor să fie reluată în sălile de clasă. De asemenea, este esențial ca sectorul Horeca, atât de afectat peste tot în lume de pandemie, să își revină și să putem să reluăm activitățile în interior, cum ar fi, de exemplu, reuniunile de familie și cu prietenii. După cum știți, dacă rata de infectări este sub 3 la mia de locuitori, atunci restaurantele, barurile, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc se pot deschide. De exemplu, studiile au dovedit deja faptul că vaccinul Pfizer oprește transmiterea virusului. Sunt convins că tot mai mulți români care poate mai au rezerve vor putea constata și de la prieteni, cunoscuți, amici, care s-au vaccinat că vaccinarea este sigură și îi va feri de contractarea virusului. 

 

Pe de altă parte, în rândul celor care vor să se vaccineze există o frustrare pe care o înțeleg foarte clar privind capacitatea de a gestiona procesul de vaccinare. Da, ne asumăm greșelile: știm că au fost probleme privind sistemul de programare, că există români nemulțumiți că nu avem suficiente doze chiar din acest stadiu pentru ca fiecare dintre noi să fie vaccinat în următoarele două săptămâni, dacă se poate. Sunt însă mândru de capacitatea statului român de a gestiona procesul de vaccinare în condițiile în care România se află pe locul 6 dintre statele Uniunii Europene și locul 18 la nivel global. România are deja contractate 12,8 milioane de doze de vaccin Pfizer și 3,4 milioane doze de vaccin Moderna. Premierul Cîțu a cerut suplimentar Comisiei Europene încă 8 milioane doze de Pfizer. Epuizarea locurilor disponibile pentru vaccinare este cauzată strict de numărul de doze pe care îl primim de la Uniunea Europeană. România are o capacitate logistică de administrare a vaccinului mai mare decât cantitatea de vaccin disponibilă în acest moment. Cererea este, în acest moment, mult mai mare decât disponibilul primit de la Uniunea Europeană. Acesta este motivul pentru care mulți nu își găsesc loc în acest moment. De îndată ce vin vaccinuri de la Uniunea Europeană, acestea vor fi puse la dispoziție. Concomitent va crește și numărul centrelor de vaccinare necesare pentru administrarea mai multor doze de vaccin. Până la sfârșitul lunii septembrie, 10,4 milioane de români, 70% dintre cei care trebuie vaccinați – 15 milioane – vor fi vaccinați cu ambele doze de vaccin. 

 

A fost un an greu, dar vă rugăm să mai avem puțină răbdare și încredere că doar împreună ne putem convinge apropiații să se vaccineze și să scăpăm de pandemie pentru a reveni la o viață normală. Și eu mă voi vaccina, am mare încredere în vaccinul anti-Covid, dar atunci când îmi va veni rândul. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.