Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Victor Rebengiuc, La mulţi ani, Maestre!

0

Născut pe 10 februarie 1933, Victor Rebengiuc este considerat după peste 60 de ani de activitate, unul dintre cei mai mari actori români, cu roluri memorabile atât în teatru, cât şi în film.

Şi-a început cariera pe scena Teatrului Naţional din Craiova, unde a jucat între anii 1956 şi 1957. Primul rol pe care l-a interpretat aici a fost cel al lui Jack Worthing din spectacolul ”Bunbury” (Ce înseamnă să fii onest), de Oscar Wilde, în regia lui Val Mugur.

Victor Rebengiuc joacă la Teatrul Bulandra din Bucureşti din anul 1957 şi la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde joacă în piese precum “Regele moare”, “Toţi fiii mei” şi “Umbre”.

În cinematografie este cunoscut pentru rolurile din ”Pădurea spânzuraţilor” (1964), ”Tănase Scatiu” (1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), ”Pădureanca” (1987), ”Moromeţii” (1987),”Balanţa” (1992), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Nunta mută” (2008), ”Medalia de Onoare” (2009), “Aferim!” (2015), “Octav” (2017).

Din 1965 este căsătorit cu actriţa Mariana Mihuţ, alături de care a jucat în specatacolul ”O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale.

A obţinut mai multe premii UNITER, Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru filmul ”Tănase Scatiu” în anul 1976, pentru filmele ”Moromeţii” şi ”Pădureanca” în anul 1987, premii la Festivalul Internaţional de Film de la San Remo (Italia, 1988), la Festivalul Internaţional Santarem (Portugalia, 1988) pentru filmul ”Moromeţii” şi Premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru filmul ”Balanţa” în 1992.

În anul 2001, a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov pentru rolul colonelului Festisov din spectacolul ”Colonelul Pasăre”, iar în 2002 a fost distins cu Premiul ”Aristizza Romanescu” pentru artele spectacolului al Academiei României, pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică.

La 7 aprilie 2003, Victor Rebengiuc a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În 2004, a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.