Dental Alliance

(VIDEO) Doi romașcani au cântat în limba maternă în faţa Papei Francisc, de Ziua Migrantului

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

“Pentru prima oară, solistă în faţa Papei: a fost o mare emoţie!”

Ne-au povestit cum au ajuns să cânte în faţa Papei Francisc şi ce a însemnat pentru ei să interpreteze o melodie românească.

“Cântecul “Speră mereu” a fost ales de colegul nostru, organistul român Eduard Pal, care a şi acompaniat corul în timpul slujbei, povesteşte Marina Balasca pentru HotNews.ro. Versurile aduc mângâierea în suflet, iar mesajul speranţei şi al credinţei noi îl transmitem mai departe: Când în sfârşit îţi pare noaptea mare, Când totul pare a se nărui, Nu-ţi pune multe semne de-ntrebare, Ridică-te şi crede în Dumnezeu”.

În timpul liturghiei, Marina Bălasca a interpretat ca solistă şi o strofă în limba spaniolă: “Am pregătit un repertoriu bogat, la care lucrăm din luna iunie. În timpul liturghiei de azi am cântat în nouă limbi. Nu este prima oară când cânt în faţa Papei, dar e prima oară când am interpretat o strofă ca solistă, deci emoţia a fost pe măsură. Sunt sigură că strofa în limba spaniolă mai ales i-a plăcut Papei, a fost cântată şi de Ziua Mondială a Tinerilor din Panama”.

Mihai Bălasca este partener de viaţă (şi coleg de cor) al Marinei. “A interpreta ca solist în faţa Papei, în timpul Liturghiei, e o mare onoare. Pentru mine a fost ca un cadou special, pentru că azi noi, catolicii, îi sărbătorim pe Sf. Arhangheli Mihail, Gabriel şi Rafael”.

Marina şi soţul ei, Mihai Bălasca, sunt originari din Roman, judeţul Neamţ şi trăiesc de aproape 20 de ani la Roma. Ambii fac parte din Corul Diecezei din Roma şi au cântat de mai multe ori în faţa Papei, în Piaţa Sf. Petru.

În urmă cu câteva luni, alături de alţi 30 de corişti din Roma, marea majoritatea străini, au fost selectaţi pentru a forma un nou cor, “Corul Multietnic”, cu un repertoriu internaţional. Prima prezentare în faţa publicului a fost chiar cu ocazia “Zilei mondiale a refugiatului şi migrantului”.

“Am auzit la Vatican rugăciuni în limba română, am auzit “Hristos a înviat!”, dar pentru noi e prima oară când auzim un cântec în româneşte. Ne-am emoţionat până la lacrimi. A fost şi o zi frumoasă, plină de soare, pe care o păstrăm în inimi. Viaţa în Italia nu e uşoară, dar reuşim să mergem mai departe, şi cu ajutorul credinţei”, ne-a spus Maricica Movilă, româncă din Iaşi stabilită de 16 ani în Italia, prezentă la liturghia de duminică din Piaţa Sf. Petru.

Papa Francisc: “Reînnoim atenţia Bisericii faţă de persoanele vulnerabile şi în mişcare”

Duminică, pornind de la evanghelia zilei cu parabola lui Lazăr cel sărac, Papa Francisc a făcut un apel către toţi cei care trăiesc în ţările bogate ale lumii şi sunt nepăsători faţă de semenii lor nevoiaşi, care migrează cu speranţa unei vieţi mai bune: «În calitate de creștini, nu putem fi indiferenți în fața dramei vechilor și noilor forme de sărăcie, a celor mai întunecoase singurătăți, a disprețului și discriminării față de cel care nu aparține grupului nostru. Nu putem rămâne insensibili, cu inima anesteziată, în fața mizeriei a numeroși oameni nevinovați. Nu putem să nu plângem, nu putem să nu reacționăm!»

“Am vrut să reînnoim atenția Bisericii față de diferitele categorii de persoane vulnerabile și în mișcare”, a mai spus Papa Francisc credincioşilor veniţi din toate colţurile lumii.

Suveranul Pontif a inaugurat o sculptură amplasată în Piaţa San Pietro şi dedicată migranţilor, realizată în bronz şi argilă. “Am marcat Ziua mondială a migrantului și a refugiatului pentru a reafirma necesitatea ca nimeni să nu rămână exclus din societate, fie că e vorba de un cetățean cu reședință de vreme îndelungată, fie că e vorba de un nou sosit”, a spus Papa Francisc.

Biserica catolică marchează Ziua mondială a migrantului și refugiatului din 1914. Stabilită inițial în cea de-a treia duminică a lunii ianuarie, din 2019 a fost transferată la inițiativa papei Francisc în ultima duminică a lunii septembrie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.