Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

(Video) Ionel Arsene a ales să inaugureze Axialul cu oamenii cu care a muncit pentru modernizarea lui

0

„dumneavoastră, cei care ați muncit pentru realizarea acestui proiect, și cei care ați așteptat atât de mult realizarea lui, sunteți adevărații mei miniștri. Cu dumneavoastră vreau să tai panglica inaugurală“, a precizat președintele Arsene, la deschiderea drumului județean DJ 155F
• „Unul dintre cele mai importante proiecte ale mandatului meu a fost astăzi finalizat! Am marea bucurie să văd redeschis Axialul, după zeci de ani în care a fost blocată circulația pe această cale de rulare“, a mai declarat Ionel Arsene, candidatul PSD-PPU-ALDE la președinția Consiliului Județean Neamț

Astăzi, în prezența președintelui Ionel Arsene, a fost inaugurat drumul județean DJ 155F, cunoscut sub denumirea de Axial, investiție derulată de către Consiliul Județean Neamț, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
„Dumneavoastră, cei care ați muncit pentru realizarea acestui proiect, și cei care ați așteptat atât de mult realizarea lui, sunteți adevărații mei miniștri. Cu dumneavoastră vreau să tai panglica inaugurală, pentru că am făcut împreună echipă și am avut același scop, să scoatem Valea Muntelui din bezna izolării. Adevărații miniștri muncesc, nu se plimbă prin județe cum fac miniștrii lui Orban, ca să îi vadă lumea“, a spus președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, la deschiderea evenimentului inaugural.
Lucrarea a fost complexă, întrucât a presupus consolidarea structurii drumului prin ziduri de sprijin, coloane forate la adâncimi de 18 și 24 de metri, drenuri și intervenții la nivelul de fundație.
„Unul dintre cele mai importante proiecte ale mandatului meu a fost astăzi finalizat! Am marea bucurie să văd redeschis Axialul, după zeci de ani în care a fost blocată circulația pe această cale de rulare! Ceea ce nu a mai reușit niciun președinte al Consiliului Județean Neamț, am reușit eu: am inaugurat drumul județean DJ 155F, Axialul.
Este un traseu de poveste, pe care mii și mii de turiști din țară și din străinătate vor circula în cele mai bune condiții, admirând peisaje de neuitat și simțind răcoarea munților. După o astfel de experiență pe un traseu șerpuitor, lung de peste 40 de kilometri, vor ajunge în stațiunea Durău, pe Muntele Ceahlău, în alte zone excepționale ale județului nostru!
Datorită acestui drum modernizat cu aproape de 50 milioane de lei, economia zonei montane va exploda, iar turismul va atinge cele mai înalte cote înregistrate până acum în Neamț.
Dumnezeu m-a ajutat să rezolv o problemă de care s-au plâns toți muntenii, zeci de ani! Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături pentru realizarea acestei lucrări și tuturor celor care aveți încredere în mine. Și mulțumesc firmei care a executat lucrarea și care a înțeles să avanseze termenul de finalizare a ei și în loc de 24 de luni a executat-o în 8 luni, pentru că de un an, ticăloasa Guvernare PNL ține blocat proiectul de modernizare a drumului național DN 15 Bicaz – Poiana Largului, iar eu mi-am dorit să scoatem această zonă a județului din blocajul în care se afla! M-am gândit nu doar la turiștii care nu puteau ajunge pe Valea Muntelui, ci și la agenții economici și oamenii care locuiesc acolo, care au nevoie de Salvare, de Pompieri, de instituții ale statului din orașul Bicaz. Toți erau nevoiți să ocolească 110 kilometri, pentru a-și rezolva problemele curente la Bicaz. Acum, toți acești nemțeni pedepsiți de către liberali au la dispoziție drumul modernizat de mine, Axialul. Îmi pare rău că în această campanie electorală toți membrii Guvernului Orban s-au plimbat din județul nostru, dar niciunul nu a făcut ceva pentru nemțeni. Mă bucur că am putut contracara eu neputința lor!“, a declarat Ionel Arsene, candidatul PSD-PPU-ALDE la președinția Consiliului Județean Neamț.

Drumul Talienilor, altă cale spre dezvoltarea turismului nemțean

De la începutul acestui an se lucrează intens pentru derularea celei mai mari investiții a Consiliului Județean Neamț în domeniul infrastructurii rutiere județene, modernizarea DJ 209B Mălini – Stănișoara – Borca, traseu cunoscut din literatură ca fiind „Drumul Talienilor“, străbătut de Vitoria Lipan, personaj al romanului „Baltagul“, de Mihail Sadoveanu.

Proiectul se realizează o lungime de 18 kilometri și are o valoare de 65 milioane de lei. Fondurile sunt asigurate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 și este cea mai mare sumă alocată pentru reabilitarea unui drum județean nemțean.

„Mi-am dorit să pot da șansa nemțenilor și turiștilor să meargă pe urmele eroilor lui Sadoveanu, din romanul «Baltagul» și să refac un drum construit pe vremea lui Carol I, în perioada 1902-1914, de către meșteri italieni. Cu două drumuri «strategice» – Axialul și Drumul Talienilor – turismul nemțean va înregistrat cele mai mari salturi posibile! Revigorăm Valea Muntelui, Stațiunea Durău, dăm viață semețului Ceahlău!“, a mai declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.

În ultimii 4 ani, în modernizarea căilor de rulare din Neamț s-a investit 1 miliard de lei. O sumă colosală, care nu a mai fost niciodată cheltuită pentru drumurile nemțene. „Cifrele nu mint! Iată cifra care reprezintă cel mai bine mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Neamț: 356.424.409 de euro. Bani investiți în toate proiectele care atrag creșterea nivelului de trai. Din aceștia, 1 miliard de lei sunt în infrastructura rutieră. Cu așa realizări, trăiesc împlinirile unui mandat de președinte de Consiliu Județean care și-a atins obiectivele și și-a onorat promisiunile făcute în fața celor care i-au acordat votul. Și sunt motivat să îmi doresc să continui activitatea în administrația județeană! Mai am proiecte care așteaptă să fie implementate! În acești ultimi 4 ani, am lucrat cu motoarele turate tot timpul. Am solicitat colegilor mei din Consiliul Județean o neîncetată implicare. Nu am menajat pe nimeni pentru că asta este datoria noastră. Știu că acesta este ritmul în care trebuie muncit, dacă vrem rezultate, dacă vrem un județ frumos, dezvoltat, atractiv pentru turiști“, a mai spus președintele Ionel Arsene, candidatul Alianței pentru Modernizarea Neamțului 2020, la alegerile din luna septembrie a acestui an.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.