Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

(Video) Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc: Toate proiectele de investiții care au fost începute în județul Neamț vor continua

0

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc, senatorul PNL Neamț Eugen Țapu Nazare și vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu au susținut vineri, 13 decembrie, o conferință de presă. 

Liderii liberali au vorbit despre măsurile care au fost luate în prima lună de la învestirea Guvernului Orban.

Redăm mai jos principalele declarații:

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc

Aș vrea să mai menționez câteva măsuri care au fost luate de Guvernul PNL:

  • măsuri pentru deblocarea situației minerilor de la SN Salrom, prin acordarea voucherelor de vacanță bugetate și neacordate de către Consiliul de Administrație
  • restructurarea Guvernului prin reducerea de la 26 la 16 numărul ministerelor. Acest proces va continua la nivelul agențiilor și celorlalte instituții. 
  • au fost deblocate proiecte finanțate din fondurile europene, care redevin o sursă importantă a finanțare pentru România. Au fost lansate apeluri de proiecte în domeniul screeningului medical (prevenție pentru cancer de colon, cancer mamar, cancer uro-genital, hepatită) cu o valoare de 100 mil euro, beneficiari estimați 1.000.000. 
  • au fost semnatele ordinele pentru începerea lucrărilor pe întreg tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova- Pitești, aproximativ 40 de km, în care sunt cuprinse și variantele de ocolire ale localităților Balș și Slatina.
  • a fost deblocată situația examenului de rezidențiat, care a avut loc pe 8 decembrie, și pentru care s-au înscris 8.876 tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie.

Totodată, aș vrea să transmit un singur mesaj: Toate proiectele de investiții care au fost începute în județul Neamț vor continua. Orice voce solitară, care devine tot mai solitară, care spune că nu vor continua aceste proiecte este într-o mare eroare. Guvernul PNL și echipa PNL Neamț vor susține proiectele de investiții din județul Neamț, indiferent de obiectiv. Fiecare proiect de investiții se va derula conform cadrului legal și fie că vorbim de drumul Piatra Neamț – Bacău, Bicaz – Poiana Largului sau Autostrada Unirii sau alte proiecte vor fi continuate și susținute de Guvernul PNL, în parametri legali și corecți.

Orice factură care arată că a existat un serviciu prestat, un deviz de lucrări, care este conform cu realitatea, se va plăti. Finalul anului 2019 va găsi Guvernul Orban cu facturile achitate către operatorii care au emis aceste facturi, dar niciodată nu se va plăti factura pentru un acoperiș al unei școli, unde nu există școala. Dacă există școala există și acoperiș.

Reiterez: orice obiectiv de investiții care are factură emisă în conformitate cu realitatea va fi plătită.

Cât despre reorganizarea administrativă se va face la fiecare minister de ministerul de resort, inclusiv în teritoriu. Noi aici la Neamț nu vom avea obiective politice sau pătimașe, pentru a nu genera un haos la nivel administrativ.

PNL are o decizie luată în luna august care prevede că nu va primi niciun membru PSD. În momentul de față PNL are, așa cum a spus și premierul și președintele PNL Ludovic Orban, intenție fermă, clară și dorința corectă de a obține votul în Parlament sau prin angajare de răspundere pentru a fi modificată legea ca primarii să fie aleși în două tururi.

Nici în 2016 primarii nu au fost aleși în două tururi, însă foarte mulți primari liberali au câștigat competiția cu primari cu vechime.

Noi la Neamț vrem să construim o echipă și nu vom merge pe ideea de a primi oameni doar de dragul de a avea un număr mai mare de primari. Sunt sigur că în 2020 vom avea colegi care vor câștiga primării unde sunt primari cu state vechi.

 

Senatorul Eugen Țapu Nazare

Când a ajuns la Palatul Victoria Guvernul Orban a avut de rezolvat o serie de priorități: realizarea rectificării bugetare pentru 2019 și elaborarea proiectelor de lege pentru bugetul pe anul 2020. A fost nevoie să facă nominalizarea candidatului pentru funcția de comisar european, pregătirea pentru perioada de iarnă, măsuri pentru abrogarea recursului compensatoriu, adoptarea unor măsuri pentru a evita riscul de dezangajare pentru o serie de fonduri europene și altele.

Ce a găsit Guvernul PNL?

Restanțe la plată pentru facturi pentru proiecte demarate prin PNDL de peste 5 milioane de lei, sume reprezentând TVA, amânate la plată de fostul guvern pentru a induce în eroare opinia publică în legătură cu deficitul bugetar, deficit bugetar, spitalele regionale încă la stadiul de studii de fezabilitate și altele.

PNL are  o inițiativă legislativă care prevede alegerea primarilor în 2 tururi, iar partidul și-a exprimat clar opțiunea că preferă alegerea primarilor în 2 tururi. Aici la Neamț suntem pregătiți să câștigăm alegerile într-un tur sau în două tururi.

Vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu

Când a venit Guvernul PNL au constatat că existau blocaje la nivel european, național și regional. 

Ce a făcut Guvernul Orban:

A nominalizat-o Comisar European din partea României, pe Adina Vălean, o persoană cu credibilitate, propunere aprobată de președintele desemnat al Comisiei Europene, audiată și votată în Parlamentul României, cât și ȋn Parlamentul European.

Tot în Parlamentul European avem doi președinți ai unor comisii foarte importante, comisii care gestionează fonduri importante, la Transporturi și la Energie

La nivel național activitatea guvernamentală a început cu restructurarea și 100 de demnitari numiți pentru asigurarea unor sinecuri, de PSD, au fost demiși. Ulterior guvernul a avut pe agendă organizarea alegerilor prezidențiale, activitate care s-a desfășurat în condiții foarte bune.

S-au luat măsuri de prevenție la timp pentru împiedicarea pestei porcine. Concomitent s-a insistat pe desecretizarea dosarului 10 august și în acest moment sunt deja elemente în plus care au ajuns în fața organelor de anchetă, iar cei vinovați vor răspunde.

Au fost deblocate contracte de finanțare pentru operatorii de apă – canalizare (42 de proiecte în valoare de 4 miliarde de euro) și Guvernul PNL a transmis către Comisia Europeană contracte de finanțare în valoare de 160 milioane de euro pentru proiecte din domeniul Transporturilor.

Spitalele regionale vor primi fonduri europene. După ce guvernele PSD au refuzat banii europeni de la Bruxelles pentru spitalele regionale, acum deja s-au depus solicitări de finanțare pentru 2 spitale regionale: Iași și Cluj.

 În agricultură, sector cu o importantă contribuție în PIB, s-a finalizat plata avansului către fermieri pentru 2019, în sumă de 1,319 miliarde Euro și au fost demarate plățile finale. În curând va fi gata și actul normativ privind sprijinul cuplat zootehnic și vegetal pentru 2019, ce va fi plătit din bani europeni.

În plan legislativ aș vrea să menționez o serie de proiecte care au fost blocate de PSD, dar acum au fost votate și adoptate. Este vorba despre  3 obiective importante pe care PNL le are menționate în programul de guvernare:

Abrogarea recursului compensatoriu din cauza căruia peste 21.000 de infractori au ieșit mai repede în stradă, din care 2.000 s-au întors înapoi, dar cu ce victime și tragedii. 509 fapte cu violență au fost comise de către cei care au beneficiat de recursul compensatoriu. Inițiator al legii abrogării recursului compensatoriu am fost și eu și după ce a fost respins de Senat, am reușit acum la Camera Deputaților să abrogăm recursul compensatoriu.

Am reușit eliminarea supraccizei la combustibil. Prețul va fi mai mic cu aproximativ 30 de lei la un plin.

 

Am reușit eliminarea supraimpozitării muncii part time. Au venit reacții foarte bune din partea mediului de afaceri, oameni care aveau astfel de contracte pentru că existau astfel de activități care nu reclamau prezența de 8 ore pe zi a angajatului.

De asemenea, alte 3 lucruri pe care noi le-am anunțat și promovat prin angajarea răspunderii Guvernului, un mecanism care este mult mai transparent decât emiterea OUG-urilor. Pentru că are loc o dezbatere publică, se pot depune amendamente, poate fi atacată la CCR, ajunge la promulgare și dacă președintele consideră că sunt elemente care nu corespund poate întoarce legea la parlament sau poate sesiza Curtea Constituțională, pe când OUG deja produce efecte după ce a fost promulgată.

Care sunt cele 3 proiecte de lege:

  • Legea plafoanelor bugetare – fără de care nu poate fi adoptată legea bugetului pe anul 2020.
  • Abrogarea OUG 51 pentru că elevii nu puteau deconta naveta, având în vedere că transportul rutier intrajudețean nu mai era considerat serviciu de transport public.
  • Legile justiției care include prorogarea unor termene pentru că așa cum era în momentul de față legea se intra într-un impas din punct de vedere al resursei umane – pensionarea s-ar fi făcut mult mai repede.

Urmează angajarea răspunderii pe modificarea OUG 114 – care a creat dezastru în special pe domeniul energiei și în domeniul economic. Totodată, Guvernul își propune ca până la sfârșitul anului să fie adoptat bugetul pe 2020.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.