(Video) Rezervația Naturală Cheile Sugăului – Munticelu
La iesirea din Cheile Bicazului si intrarea in satul Bicaz, pe stanga, intalnim Rezervatia Naturala Cheile Sugaului – Munticelu, aflate chiar la drum. Inca din strada panorama care se observa ne atrage, prin urmare intram in rezervatie curiosi de ceea ce banuim ca vom vedea.
Cheile Sugaului sunt in stanga, imediat la intrare. Au o lungime de peste 200 m, iar “cheia” dintre masive este foarte ingusta, cu portiuni chiar si de 1 m. Sugaul, afluent al Bicazului, isi face loc printre stancile inalte si coboara pana la drum, apele sunt colectate printr-o conducta si ajung intr-o valtoare, unde momentan un sofer isi spala de zor stergatoarele auto.
In chei se pot observa resturile unui pod, luat de viitura la inceputul anilor ’80 acesta fiind singurul punct de acces spre un sat din apropiere. Mai tarziu s-a inlocuit cu drumul forestier. Este greu de inchipuit cum se putea trece prin acel canion, dar cred ca era adrenalina pura, iar podul respectiv o adevarata realizare! Acest pod distrus mi-a amintit de canionul 7 scari si ne-am intrebat de ce oare nu se reface, ar fi atractie in mod sigur.
Revenim pe traseul marcat, care incepe chiar din poarta. Un panou ne apare in fata prin care suntem informati de catre Custodele Rezervatiei ca flora, fauna, peisajele, rocile sunt deosebit de rare, suntem rugati sa nu stricam, sa nu rupem florile, sa nu aruncam mizerii!
Urcusul este destul de abrupt, dar usurat de scarile amenajate din piatra si ne conduce pe langa masivul care e unul din peretii cheilor. Am nimerit tocmai in perioada cand aici se organizeaza (perioada 7-15 august 2010) o campanie internationala de alpinism, asa ca am putut admira un grup de curajosi care escaladeaza muntii. Am vazut chinezi, am auzit o limba nordica… se catarau, puneau pironul, agatau sfoara, urcau, spectacolul si maiestria lor sunt de admirat! Din cand in cand ne oprim si privim inapoi, spre locul de unde am plecat. Locul e tot mai mic, in fata se poate observa masivul carierei de peste drum, foarte mare dar care se micsoreaza pe masura ce urcam. Soseaua se poate vedea mica, dar bine pazita in fata de masivul rosiatic al carierei, cu nuante gri-rosiatice, in stanga stancile sure ale masivului din rezervatie, in dreapta stanca Cheilor Sugaului. Tot in fata, dar pe partea dinspre chei, admiram intrarea in rezervatie, stanci, pietre, brazi. Toate la un loc formeaza un ansamblu salbatic, pitoresc, o panorama superba!
Scarile urca pana ce ajungem la Cabana Ecolog, punct in care scarile se termina. Ne aflam la o mica bifurcatie, o mica poteca ne duce in dreapta, printr-o padure de conifere, iar in stanga coboara in josul cheilor.
Ne aflam aici nu stim unde sa privim! In fata ni se deschide un peisaj de o frumusete ireala, parca ne-am afla in fata unei picturi bine realizate! In stanga se pot observa culmile muntilor, care continua pana departe. In dreapta avem alte masive stancoase, salbatice, dar portiunea inferioara a stancilor este usor mascata de padure. Varful stancilor cenusii se zaresc peste brazi, iar mai departe se vad alte doua stanci care stau sa inghita vegetatia de aici. Verdele crud al ierbii, cenusiul stancilor, amestecat cu verdele brazilor, care din loc in loc sunt argintii, dau un spectacol de culoare si de frumusete unica! E un peisaj sublim!
Am urcat putin si pe poteca din dreapta, prin padure. E atata liniste aici! Nu se aude nimic, forfota strazii e departe, doar din cand in cand auzim fosnetul frunzelor la adierea vantului si zgomotul facut de insecte! Totul e foarte curat, nu am vazut nici o hartie, nici un muc de tigara, nici un pet sau macar un capac, nimic, doar natura, in toata splendoarea ei!
Eram singuri acolo sus, intre stanci, in padure, asa ca a inceput sa ne fie teama la gandul animalelor salbatice care ar putea fi prin zona si ne-am intors.
Am citit ca Parcul Natural se intinde pe o suprafata de cca 300 hectare, din care in jur de 90 de hectare sunt integrate in reteaua internationala de arii protejate.
E un loc ideal pentru drumetii, pentru aer curat, pentru iubitorii de natura, departe de poluarea si zgomotul strazii! Cateva ore de relaxare in mijlocul naturii ne incarca bateriile pentru anul care incepe!