(Video) Şofer român de TIR prins cu 48 de migranţi în remorcă, la Vama Nădlac
Poliţiştii de frontieră de la Vama Nădlac 1 au depistat, ascunşi în remorca unui automarfar, 48 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India, pe care şoferul camionului încerca să îi scoată ilegal din România.
Un şofer român de camion încerca să scoată din ţară 48 de migranţi
În data de 26.11.2019, în jurul orei 20.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta piese auto pentru o societate din Austria.
În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India, şase minori, trei femei și 39 de bărbați, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cei 48 de cetăţeni străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.