Dental Alliance
March 29, 2024

VIDEO Un om de afaceri a construit din bani proprii primul metru de autostradă din Moldova. Cât l-a costat toată lucrarea

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova. „Monumentul autostrăzii” va fi inaugurat pe 15 martie, ca formă de protest faţă de faptul că acestei regiuni a ţării îi lipseşte cu desăvârşire marea infrastructură rutieră. Ştefan Mandachi a anunţat că la ora inaugurării va suspenda timp de 15 minute activitatea restaurantelor şi hotelurilor pe care le administrează.

Afaceristul sucevean Ştefan Mandachi, administratorul unui lanţ de restaurante de tip fast-food, a anunţat că a construit primul metru de autostradă din Moldova, între Voroneţ şi Putna. Investiţia este simbolică, „Monumentul autostrăzii” va fi inaugurat pe 15 martie la ora 15, în semn de protest faţă de faptul că România nu are austostrăzi. Ştefan Mandachi a vorbit despre revolta sa într-un clip pe care l-a urcat pe www.youtube.com.

Singurul metru de autostradă din Moldova a fost realizat în şapte ore cu o echipă de 17 muncitori. Au fost folosite un escavator cu gheară pe roţi, un escavator tip macara cu şenile, un buldozer tasator, două camioane cu remorcă, un camion cu betonieră, două microbuze, o vola, şase lopeţi, două dreptare, două drujbe, patru ciocane, 4.17 metri cubi de beton, 36 de metri pătraţi de plasă de fier, un kilogram de cuie, trei kilograme de vopsea, 36 metri cubi de balastru, opt metri liniari de ţeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru parapeţii de protecţie şosea şi 12 metri liniari de ţeavă rectangulară de fier 10 cm x 10 cm grosime pentru susţinerea afişajelor şi indicatoarelor rutiere. Valoarea investiţiei este de aproximativ 4.500 de euro.

Ştefan Mandachi a anunţat într-o conferinţă de presă, care a avut loc luni, că la ora inaugurării monumentului autostrăzii va suspenda timp de 15 minute activitatea restaurantelor şi hotelurilor pe care le administrează. Suceveanul i-a provocat şi pe alţi oameni de afaceri să îi urmeze exemplul. Între ei, Ion Ţiriac, George Becali şi Viorel Cataramă.

Afaceristul a anunţat că nu vrea să candideze la o funcţie publică, nu este membru de partid şi că singurul lucru pe care şi-l doreşte este ca şi în România să se construiască autostrăzi.

Sursa adevarul.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.