Dental Alliance

Laurentiu Leoreanu

Lucian Micu

(Video)”Faci carte, ai parte!, proiect pentru combaterea absenteismului școlar susținut de Bogdan Roman

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Proiectul “Faci carte, ai parte!” a apărut datorită unor oameni care au înțeles că educația stă la baza dezvoltării societății. Proiectul se bazează pe meritocrație, iar evenimentul de sâmbătă, 16 noiembrie, este cel care deschide ceea ce se dorește a fi o serie de activități similare, prin care, la nivel local, să fie combătut absenteismul școlar.

Sâmbătă, 31 de copii de la Școala 2 și de la Școala 8 au mers la film. Cei mai mulți, pentru prima dată în viața lor. Dar toți au înțeles că au primit această “excursie” pentru că au fost la școală și au învățat. Sperăm ca exemplul lor să fie urmat și de alți elevi si lunar să mergem din nou la film.  Excursia de sâmbătă a însemnat și o oprire în parcul Cancicov din Bacău, dar și prânzul luat împreună.

Activitatea s-a desfășurat împreună cu domnul profesor Bogdan Irimia (director adjunct al Liceului Teologic Romano-Catolic “Sf. Francisc de Assisi” și coordonator al activității din Școala Costache Negri) și Asociația “Mușatinii” Roman, coordonată de prof. Ovidiu Albert.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.