Vin zăpezile și ploile, în weekend
Vine zăpada peste estul și centrul Europei. Un ciclon mediteraneean se formează miercuri, anunță meteorologii și va purta precipitații semnificative va afecta începând cu noaptea de joi spre vineri și în România.
Astfel, în unele regiuni, mai ales zona subcarpatică a Meridionalilor și în Carpații Meridionali, ninsorile vor forma straturi semnificative de zăpadă, chiar și de jumătate de metru.
Gabriela Băncilă, director Meteorologie Operaţională în cadrul ANM, a detaliat situația pentru Digi24.ro.
„Sursa a ceea ce se va întâmpla la noi în țară este un ciclon mediteraneean care se va deplasa pe o traiectorie transbalcanică, astfel încât ne va afecta și pe noi, partea de sud a țării și ulterior, foarte probabil, și partea de est și sud-est.
Traiectoria lui cea mai probabilă nu este încă stabilită, sau gradul de precizie nu este foarte ridicat.
Însă, există mai multe scenarii, în care vor începe precipitațiile pe partea de sud a țării – la noi s-a instalat deja masa de aer rece – acestea să fie sub formă de ninsoare.
În partea de sud – est a României ar putea să fie precipitații mai ales sub formă de ploaie.
În mod cert, acest lucru îl putem spune cu un grad de precizie mai mare – se conturează ca acest ciclon care va aborda țara noastră încă de noaptea de joi spre vineri și se va manifesta și pe parcursul zilei de vineri și sâmbătă, să determine în unele zone din țară ninsori abundente.
Există semnale în momentul de față că în unele zone din țară, mă refer mai ales la zona subcarpatică, zona Carpaților Meridionali, ceea ce este un lucru îmbucurător, stratul de zăpadă să fie unul mai consistent, chiar de jumătate de metru.
M-aș hazarda dacă aș spune că vor exista și alte zone unde stratul de zăpadă va fi consistent”.
Dacă traiectoria acestui ciclon este diferită sau se abate cu 100 de kilometri, acest lucri poate să facă diferența între ploaie abundentă sau ninsoare semnificativă.
Weekend rece în toată Europa
Weekendul va aduce o răcire semnificativă pe întreg continentul european, deci și la noi, cu temperaturi și cu – 6, – 8 grade sub normalul perioadei. Sunt șanse foarte mari ca ultimul weekend din ianuarie să aducă un episod de viscol sever.
Iarna vine în forţă și în Europa. E viscol, ninge și e ger inclusiv în regiuni unde, în această perioadă a anului, temperaturile sunt mai blânde.
Reducerea temperaturii înseamnă, de asemenea, o scădere treptată a presiunii peste polul nord. În stratosferă, procesul este același.
Pe măsură ce temperatura scade peste pol și diferența de temperatură spre sud crește, o zonă cu presiune scăzută începe să se dezvolte peste stratosferă.
Vremea joi, 26 ianuarie 2023
În regiunile extracarpatice vremea va fi în general închisă.
Aria ninsorilor va cuprinde şi zona montană, iar în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură se va depune strat nou de zăpadă, posibil mai consistent.
În vestul, centrul şi nord-vestul ţării cerul va fi temporar noros, iar mai ales spre sfârşitul intervalului pe alocuri va ninge slab.
Se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în Muntenia şi în sudul Moldovei.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 7 grade, iar cele minime între – 6 şi 4 grade, mai ridicate pe litoral.