Vizita delegației Grupului de prietenie cu România din Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Senatul României a primit marți, 29 mai, vizita delegației Grupului de prietenie cu România din Parlamentul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Am fost onorat să particip, în calitate de membru al grupului de prietenie comun, la această întrevedere. Delegația a fost condusă de dl deputat Bob Blackman, preşedintele Grupului. Din delegaţie au mai făcut parte şi dl deputat Drew Hendry, consul onorific al României la Inverness, precum şi dl deputat John Grogan. La întrevedere au participat şi E.S. dl Paul Brummel, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România, şi E.S. dl Sorin Dan Mihalache, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.
Au fost trecute în revistă principalele aspecte de interes ale agendei bilaterale şi a perspectivelor de continuare a dialogului politic, în contextul favorabil al relaţiilor de cooperare economică dintre cele două ţări. A fost punctată și importanţa pe care Parlamentul României, ca for reprezentativ, o acordă românilor din afara frontierelor ţării, subliniind necesitatea respectării în continuare a drepturilor cetăţenilor europeni la libera circulaţie, potrivit principiului reciprocităţii şi nediscriminării.
Senator Dan Manoliu