Dental Alliance
March 28, 2024

Vlad Țapu Nazare, TNL Neamț: ”Școala de Vară a TNL, cel mai mare eveniment politic dedicat tinerilor”

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Timp de trei zile, în perioada 9 – 11 septembrie, la Venus s-a desfășurat Școala de Vară a Tinerilor Liberali ”Next Level Leadership”. Evenimentul, la care județul Neamț a fost reprezentat de 15 tineri, a reunit peste 1.000 de participanți din toată România.  

Temele principale abordate în cadrul work-shop-urilor organizate au fost comunicarea, relaționarea politică și leadership-ul. Școala de Vară  a reprezentat o reală oportunitate pentru toți cei prezenți de a-și consolida cunoștințele și competențele legate de toate temele abordate. Evenimentul s-a bucurat și de participarea conducerii PNL, reprezentată de premierul Nicolae Ciucă, secretarul general Lucian Bode, a altor miniștri din Guvernul României, aspect ce poziționează TNL ca o organizație serioasă, gata să se implice pro-activ în problemele reale ale societății și să ofere soluții de rezolvare a acestora. 

La nivel național, Partidul Național Liberal este partidul cu cei mai mulți tineri aleși în structuri administrative – primari, consilieri județeni și consilieri locali. În ceea ce privește alegerile locale din 2024 din județul Neamț, în urma unor discuții pe care le-am avut cu președintele PNL Neamț, George Lazăr, am primit asigurări ferme că foarte mulți tineri provenind din TNL Neamț se vor regăsi pe listele de candidați, la toate nivelurile.  De altfel, acesta este și unul din obiectivele pe care mi le-am asumat atunci când am candidat pentru funcția de președinte al tinerilor liberali nemțeni. 

TNL Neamț se înscrie în acest scenariu, în primul rând datorită calității tinerilor care s-au înscris în ultima perioadă în această structură. Buni profesioniști, animați de dorința de a se implica și a face bine, gata să accepte provocările actuale, dar și pregătiți pentru a coordona structuri administrative la nivel local, regional și național. 

În continuare, rămân consecvent principiului că tinerii trebuie să aibă un cuvânt de spus, dar pentru asta este nevoie de implicare. De aceea, ușa TNL Neamț rămâne deschisă tuturor celor care acceptă această provocare, cu responsabilitate și seriozitate.  

Vlad Țapu Nazare

Președinte TNL Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.