Dental Alliance
March 29, 2024

VREMEA până în 31 mai. Perioadele mai calde și cele cu ploi sau furtuni. Prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Vremea va fi mai răcoroasă în următoarele zile, apoi se încălzește din nou. Va ploua mai mult după jumătatea lunii mai, când sunt posibile și furtuni.

În perioada 3-4 mai temperaturile maxime vor fi de 16-19 grade Celsius, cu excepția sudului țării, unde temperaturile vor fi mai mari. Apoi se mai încălzește și în restul țării. La munte, maximele vor fi de 8-13 grade.

După 10 mai, temperaturile urcă până la valori de 26-27 grade Celsius, dar după 15 mai se răcorește din nou și sunt anunțate perioade cu ploi și furtuni, până la finalul lunii.

Vremea în următoarele 4 săptămâni:

Săptămâna 3 – 9 mai

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.

Săptămâna 10 – 16 mai

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 17 – 23 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar în sud-vest și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.

Săptămâna 24 – 31 mai

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general excedentar în regiunile nord-vestice, dar și ușor deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.