Dental Alliance

December 12, 2024

VREMEA până în 7 ianuarie. Condiții meteo de Revelion și Anul Nou 2024. Când scad temperaturile, perioadele cu ninsori sau ploi

0

Vremea până în 7 ianuarie. Administrația Națională de Meteorologie a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni, în regiuni din țară.

Sunt anunțate variații de temperatură de la o zi la alta. Vremea va continua să fie neobișnuit de caldă pentru această perioadă.

Temperaturile scad după 6 ianuarie, odată cu ”gerul Bobotezei”.

De Revelion și Anul Nou 2024, temperaturile maxime vor urca până la valori de 8-9, chiar 12 grade Celsius. În centrul Transilvaniei, va fi mai frig: 5-6 grade Celsius.

În unele zone, este posibil să plouă, în prima zi a anului 2024.

Vremea în TRANSILVANIA, 25 decembrie – 7 ianuarie

În prima săptămână, valorile termice, în special cele diurne, se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei.

Temperaturile vor avea mici oscilații de la o zi la alta. Se vor înregistra maxime, în medie, de 8-10 grade. Minimele vor fi de -1…0 grade.

Din a doua săptămână, temperaturile vor scădea treptat. Vor fi maxime între 2 și 5 grade și minime de -3…-1 grad.

În primele două zile din interval vor fi posibile precipitații slabe și din nou începând din 1 ianuarie.

Vremea LA MUNTE, 25 decembrie – 7 ianuarie

Vremea va fi neobișnuit de caldă pentru acest anotimp în prima săptămână de prognoză.

Mediile temperaturilor maxime vor varia între 4 și 8 grade. Mediile minimelor vor fi de -2…2 grade.

Ulterior se va răci treptat. Regimul termic diurn, mediat regional, va scădea de la 2 spre -2 grade. Cel nocturn, de la -2 către -6 grade.

În prima săptămână de prognoză precipitațiile vor fi în restrângere semnificativă ca arie și ca intensitate.

Din data de 1 ianuarie va crește probabilitatea extinderii acestora.

Vremea în BANAT, 25 decembrie – 7 ianuarie

În prima săptămână, valorile termice se vor situa cu mult peste ceea ce ar trebui să se înregistreze la finalul lunii decembrie.

Vor fi mici oscilații de la o zi la alta. Se vor înregistra maxime, în medie, de 12-14 grade. Minimele vor fi de 2-4 grade.

Din a doua săptămână, temperaturile mai scad, dar vor continua să fie mai mari decât normele specifice perioadei.

Vor fi maxime, în medie, de 4-8 grade și minime de 0-3 grade.

Vor fi precipitații în prima zi a intervalului. Apoi va crește din nou probabilitatea de apariție a acestora începând din 30 decembrie.

Vremea în CRIȘANA, 25 decembrie – 7 ianuarie

În prima săptămână din interval, valorile termice vor avea oscilații de la o zi la alta.

Se vor menține mai ridicate decât în mod normal în această perioadă.

Media maximelor, la nivelul întregii regiuni, va fi de 9-11 grade. Media minimelor va fi de 2-4 grade.

La începutul celei de-a doua săptămâni, chiar din 31 decembrie, temperaturile vor mai scădea. Însă se vor situa în continuare peste norme.

Spre sfârșitul intervalului se vor apropia treptat de ceea ce ar trebui să se înregistreze în prima decadă a lunii ianuarie.

Vor fi posibile precipitații în primele două zile din interval.

Din 29 decembrie, până la finalul intervalului, vor crește din nou condițiile de apariție a precipitațiilor.

Vremea în MARAMUREȘ, 25 decembrie – 7 ianuarie

Regimul termic va fi caracterizat de valori care se vor situa peste normele specifice perioadei. Vor fi oscilații ușoare de la o zi la alta.

Se vor înregistra temperaturi maxime, în medie la nivelul întregii regiuni, de 8-11 grade în perioada 25 decembrie – 1 ianuarie. Minimele vor fi de 1-4 grade. Din 2 ianuarie, temperaturile vor scădea treptat.

Se vor înregistra maxime între 2 și 6 grade și minime de -2…0 grade.

Temporar se vor semnala precipitații slabe în primele două zile din interval. Vor fi, din nou, posibile precipitații din 30 decembrie.

Vremea în MOLDOVA, 25 decembrie – 7 ianuarie

Vremea va fi deosebit de caldă până în data de 2 ianuarie. Vor fi ușoare variații termice de la o zi la cealaltă.

Temperaturile maxime vor avea medii între 8 și 14 grade, iar cele minime între 2 și 6 grade.

Apoi, va intra într-un proces de răcire. Va conduce la valori, mediate regional, diurne de 4 grade și nocturne de -2 grade.

În prima săptămână de prognoză precipitațiile se vor semnala cu totul izolat. Există probabilitatea extinderii acestora după data de 1 ianuarie.

Vremea în DOBROGEA, 25 decembrie – 7 ianuarie

Valorile termice se vor situa în general cu mult peste mediile multianuale până în data de 1 ianuarie.

Maximele vor avea medii între 10 și 16 grade, iar minimele între 2 și 8 grade.

Ulterior, vremea va marca un proces de răcire treptată. Regimul termic diurn, mediat regional, se va situa între 6 și 8 grade, iar cel nocturn între 0 și 2 grade.

Probabilitatea de precipitații va fi în creștere din a doua săptămână de prognoză.

Până atunci, acestea vor apărea trecător și izolat.

Vremea în MUNTENIA, 25 decembrie – 7 ianuarie

La începutul intervalului de prognoză vremea va fi deosebit de caldă.

Apoi, deși valorile termice vor scădea ușor, se vor situa în continuare peste mediile caracteristice perioadei.

Până în data de 1 ianuarie, maximele vor avea medii între 12 și 16 grade, iar minimele între 0 și 4 grade.

După aceea se va răci treptat. Regimul termic diurn va ajunge la 6 grade, mediat regional, și cel nocturn la -2 grade.

Precipitațiile vor fi foarte puține în prima săptămână de prognoză. Apoi se vor extinde în toată regiunea și se vor intensifica.

Vremea în OLTENIA, 25 decembrie – 7 ianuarie

Între 25 și 30 decembrie vremea va fi deosebit de caldă. Valorile termice vor avea variații ușoare de la o zi la cealaltă.

Se vor situa, mediat regional, la maxime între 12 și 16 grade și minime între 0 și 4 grade.

În intervalul următor se va răci treptat. Mediile valorilor diurne vor ajunge la 6 grade și ale celor nocturne la -2 grade.

Precipitații se vor semnala cu o probabilitate mai mare din data de 2 ianuarie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.