Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Zăpadă de aproape 1 metru la Bâlea Lac. În staţiunile Rânca şi Arieşeni este iarnă în toată regula

0

Iarna mult aşteptată de turişti a venit deja la munte, dar va pune stăpânire şi pe mare parte din ţară. la Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară peste 90 de centimetri, iar în staţiunile Rânca şi Arieşeni este iarnă în toată regula.

De azi-noapte, un val de aer polar a acoperit România. 18 judeţe se află sub cod galben de ninsori puternice şi viscol până mâine. 

Atenţionarea meteo este valabilă pentru nordul Moldovei, dar şi pentru zonele montane, unde vor fi intensificări ale vântului şi ninsori serioase. Şi în Capitală este posibil să ningă.

Odată cu pătrunderea aerului polar, şi temperaturile scad semnificativ.

Codul galben va fi în vigoare până duminică, la ora 20:00.

Zăpadă de aproape 1 metru la Bâlea Lac

La munte a nins deja, iar zăpada a adus pe pârtie numai zâmbete de fericire.

Pentru zilele următoare, meteorologii anunţă răcirea vremii la munte şi ninsoare viscolită în majoritatea masivelor. Vântul va avea intensificări de 60 – 70 km/oră în zona înaltă, viscolind şi spulberând zăpada.

În majoritatea masivelor se va depune strat nou de zăpadă, mai însemnat în Carpaţii Meridionali şi de Curbură p versanţii nordici şi în cei orientali, în pseciale pe versanţii vestici.

Aşa că dacă ajungeţi la munte de Revelion, trebuie să aveţi inclusiv lanţuri de iarnă. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.