Dental Alliance
April 18, 2024

ZECI DE RĂNIȚI LA O NUNTĂ ÎN DURĂU

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Cel puţin 14 persoane care participau la o nuntă au fost rănite duminică seara, după ce balustrada unei pensiuni din staţiunea turistică Durău s-a rupt, iar acestea au căzut în gol de pe terasă, transmite corespondentul Mediafax. Trei dintre răniţi sunt în stare mai gravă, având multiple traumatisme.

Potrivit reprezentanţilor ISU Neamţ accidentul s-a petrecut duminică seara, la nunta nepotului primarului din Ceahlău, care se desfăşura într-o pensiune din staţiunea Durău.

Mai multe persoane ce se aflau la o nuntă ar fi avut de suferit în urma ruperii balustradei de pe terasa pensiunii din localitatea Durău,” a declarat Ciprian Mitrea, purtător de cuvânt al ISU Neamţ. ”Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La faţa locului au fost trimise de urgenţă două ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport personal şi şapte maşini ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Un elicopter SMURD a fost prealertat pentru sprijin.

Sunt nouă persoane rănite mai grav, iar altele cinci mai puţin grav. Acum se intervine şi încercăm să ducem toate persoanele rănite la spital“, a precizat Mihai Mitrea, din cadrul ISU Neamţ (informații inițiale).

În sprijinul echipajelor care au intervinit au fost trimise o autospecială pentru transport personal şi victime multiple de la ISU Bacău, un echipaj de prim-ajutor de la ISU Harghita, un echipaj de prim-ajutor de la ISU Botoşani şi 2 ambulanţe SMURD de la ISU Suceava. De asemenea, o ambulanţă a Serviciului Judeţean Suceava.
Persoanele rănite au fost transportate la Topliţa, de unde au fost preluate de echipaje medicale de la ISU Mureş cu 2 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple în vederea transportării la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu Mureş, pentru investigaţii suplimentare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.