Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

ZILE LIBERE 2022: când va fi următoarea minivacanță pentru români. Sărbătorile legale până la finalul anului

0

În 2022, sunt 15 zile de sărbători legale, în care nu se lucrează. Următoarea minivacanță pentru bugetari și alte categorii de angajați va fi de Sfânta Maria, în luna august.

Pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, este zi liberă legală. Aceasta pică în 2022 într-o zi de luni, astfel încât va fi minivacanță de trei zile (cu sâmbătă și duminică din weekendul anterior acestei date).

Din 20 iunie începe postul Sfinților Petru și Pavel, în 24 iunie este Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar în 29 iunie Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Adormirea Maicii Domnului – Sfânta Maria: Tradiții și superstiții

Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea cu trupul la Cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşite de Iisus Hristos.

De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care, plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.

Dacă unele obiceiuri se referă strict la femei şi la fete, nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de păstrarea tradiţiei. Aceştia, în data de 15 îşi schimbă pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de ceilalţi săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei, ori în târnaţ în această zi.

Nu este bine să stai cu ușa închisă pe parcursul acestei zile. Se spune ca Fecioara Maria poate intra oricând în casele creștinilor pentru a împarți harul sau divin.

Se spune că în aceasta zi nu e bine sa te scalzi în râuri de munte, altfel vei fi „lovit” de soartă.

Dacă ai de făcut un drum important de făcut, ia cu tine cel mai bun prieten. Se spune că plecarea la drum de unul singur, astăzi, arată egoism și independență.

Se mai spune că în această zi pot fi descărcări electrice prin care s-ar arăta supărarea Fecioarei Maria față de oamenii necredincioși și neuniți.

Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre, că, dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă şi călduroasă.

 

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă iar în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Marinei deoarece Maica Domnului este considerată ocrotitoarea marinarilor.

Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit iar informaţii despre această sărbătoare nu se găsesc în Sfintele Evanghelii, decât în tradiţia Bisericii.

 

În scrierile părinţilor orientali se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. De asemenea, se spune că apostolii aflaţi în acel moment în zone diferite ale lumii au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment.

Deoarece Apostolul Toma nu a putut fi prezent la înmormântare, când a ajuns după 3 zile acesta a cerut să fie deschis mormântul pentru a putea săruta mâinile Născătoarei, dar intrând el a găsit mormântul gol.

De-a lungul timpului în cuvântările Părinţilor Bisericii s-a afirmat faptul că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţa Cerurilor.

Pe de altă parte, tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, de a duce credinţa pe Muntele Athos, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său.

Această cerere i-a fost îndeplinită şi astfel a fost săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus puteziciunii şi să fie luat la cer.

Tot tradiţia spune că înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului.

Zile libere 2022 – Sărbătorile legale până la finalul anului:

  • 15 august 2022 (Adormirea Maicii Domnului) – luni – minivacanță de 3 zile
  • 30 noiembrie 2022 (Sfântul Andrei) – miercuri
  • 1 decembrie 2022 (Ziua Națională) – joi – posibilitate de 5 zile libere cu punte de o zi liberă (vinerea), dacă aprobă Guvernul
  • 25 și 26 decembrie 2022 (Crăciunul) – duminică și luni – minivacanță de 3 zile

Conform legislaţiei în domeniul muncii, persoanele care aparţin altor culte religioase legale decât cele creştine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.

În afara celor 15 zile nelucrătoare de sărbători legale, angajații mai pot beneficia de anumite zile libere, plătite sau nu.

Aceste zile suplimentare sunt prevăzute în Codul muncii, în acte normative specifice sau reglementări și politici interne de resurse umane ale fiecărei companii, reglementate la nivel local sau aliniate la nivel global.

Concediul de odihnă

Cel mai comun beneficiu al salariatului este concediul de odihnă, care pornește de la un minimum de 20 de zile, peste care fiecare angajator poate acorda în plus zile de concediu.

Criteriile în funcție de care angajatorul poate lua această decizie variază, putând fi legate, de exemplu, de vechimea în muncă sau vechimea în companie.

De asemenea, pentru minori, persoanele cu dizabilități, nevăzători sau pentru cei care își desfășoară activitatea în condiții deosebite, angajatorul trebuie să acorde zile de concediu de odihnă suplimentare.

Zile libere 2022: Evenimente familiale

În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariații au dreptul la zile libere plătite, care nu sunt incluse în durata concediului de odihnă, zile ce sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Evenimentele pentru care angajații pot beneficia de zile libere plătite pot fi căsătoria salariatului, căsătoria unui copil, naşterea unui copil, decesul rudelor (de gradul unu sau doi), dar și în momentul în care angajatul își schimbă locul de muncă în cadrul aceleiaşi unităţi și își mută cu această ocazie și domiciliul în altă localitate.

Zi liberă se poate acorda și la schimbarea domiciliului în aceeaşi localitate.

În trecut, aceste zile, precum și numărul lor era precizat în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel național.

Doar că, în timp, desființându-se contractul colectiv de muncă, fiecare angajator poate decide numărul și criteriile de acordare a unor astfel de zile libere.

Zile libere 2022: Susținerea lucrării de diplomă

Salariaţii au dreptul la 30 de zile concediu fără plată, acordat o singură dată în viață, pentru pregătirea şi susţinerea lucrării de diplomă în învăţământul superior.

Acest concediu se poate acorda şi fracţionat, la cererea salariatului.

Pentru formarea profesională a angajatului, de asemenea, se pot acordă zile de concediu, cu sau fără plată, la inițiativa angajatului sau angajatorului.

Zile libere 2022: Situații personale

Pentru rezolvarea unor situații personale, salariaţii pot beneficia de învoiri sau concedii fără plată. În aceste cazuri este necesară aprobarea prealabilă din partea angajatorului și, de asemenea, în cazul concediului fără plată este obligatorie raportarea către autoritățile de muncă.

Trebuie ținut cont că acest tip de concediu neplătit afectează stagiul de cotizare al angajatului și vechimea în muncă.

Zile libere pentru incapacitate de muncă

În perioada de incapacitate de muncă, angajatul poate beneficia de concediu medical pentru diverse afecțiuni sau stări de sănătate, cum ar fi boală obișnuită, risc maternal, maternitate, îngrijirea copilului bolnav, îngrijirea copilului cu dizabilități, accident de muncă sau boală profesională, carantină etc.

Cel mai nou tip de astfel de concediu introdus de legislație este concediul medical pentru îngrijirea pacienților cu afecțiuni oncologice.

Zile libere 2022: Concediu paternal

La nașterea copilului, tatăl poate beneficia de concediu paternal (5 zile + 10 zile, dacă a urmat un curs de puericultură).

Ulterior, oricare părinte salariat poate beneficia de concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului, dacă îndeplinește condițiile de eligibilitate.

Zi liberă pentru a dona sânge

Salariații au drept la zi liberă pentru fiecare donare efectivă (HG 1.364/2006). Ziua liberă poate fi acordată pe baza documentelor justificative eliberate de instituția la care a fost efectuată donarea de sânge.

Zi liberă pentru a duce copilul la medic

Această zi liberă se acordă în fiecare an pe baza unei cereri a salariatului care este părinte. Se atașează declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte din care trebuie să reiasă că nu a solicitat și nu va solicita pe durata unui an calendaristic dreptul similar la locul lui de muncă.

Salariatul trebuie să ofere angajatorului o adeverință medicală emisă de medicul de familie din care să reiasă efectuarea controlului.

Se acordă doar o zi pe an, dacă salariatul are unul sau doi copii, și două zile, dacă are trei sau mai mulți. Obligația de plată a zilei libere nu există, însă angajatorul poate opta să o plătească, dacă dorește.

Zile libere pentru fertilizare in vitro

Salariatele care urmează un tratament de fertilizare in vitro beneficiază de trei zile suplimentare de concediu de odihnă.

Este vorba despre o zi la data efectuării puncției ovariene și două zile începând cu data efectuării embriotransferului.

Salariata trebuie să depună o cerere de concediu și scrisoarea medicală eliberată de medicul specialist.

Ore libere

De asemenea, angajatorii au obligația de a acorda salariatelor gravide, care i-au informat pe aceștia despre starea lor de graviditate, dispensă pentru consultații în limita a maximum 16 ore pe lună, în cazul în care investigațiile se pot efectua numai în timpul programului de lucru. Aceste ore libere trebuie să fie plătite.

De asemenea, gravidele care solicită reducerea programului de lucru cu o treime din cauza faptului că nu pot duce la îndeplinire un program întreg de lucru din cauza problemelor de sănătate sau reducerea programului salariatelor care alăptează sunt alte două drepturi ce reprezintă acordarea de ore libere, dar pentru care drepturile salariale nu se diminuează, respectiv există obligația de plată a acestora.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.