Dental Alliance
April 27, 2024

ZILE LIBERE legale în anul 2022. Câte weekend-uri prelungite vor avea unii dintre angajații români

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Anul 2022 aduce, cel puțin bugetarilor, 15 zile libere. Vor fi doar două weekend-uri prelungite datorită sărbătorilor legale, plus cel de Paști, Rusalii și Crăciun.

Potrivit calendarului pe acest an, primul weekend prelungit va fi în jurul datei de 24 ianuarie, când se sărbătorește Unirea Principatelor.

 

Al doilea va fi pe 15 august, la Adormirea Maicii Domnului.

Cele două date coincid cu zile de luni, astfel încât vor fi trei zile libere, inclusiv cele două din weekend.

Altă minivacanță va fi cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Vor fi patru zile libere, vineri, sâmbătă, duminică și luni, în perioada 22-25 aprilie.

Și de Rusalii va fi minivacanță, de 3 zile, inclusiv weekendul.

Apoi altă minivacanță va fi de Crăciun (3 zile).

În 2022, 9 zile libere legale pică în zile lucrătoare din săptămână. Guvernul poate decide să acorde și alte zile libere în 2022, pentru crearea unor punți între weekend și zilele legale.

Zilele libere legale în anul 2022:

  • 1 ianuarie, 2 ianuarie (sâmbătă și duminică) — Anul Nou
  • 24 ianuarie (luni) — Ziua Unirii Principatelor Române (minivacanță de 3 zile)
  • 22 aprilie — Vinerea Mare
  • 24-25 aprilie (duminică și luni) — Paștele Ortodox 2022 (minivacanță de 4 zile)
  • 1 mai (duminică) — Ziua Muncii
  • 1 iunie (miercuri) — Ziua Copilului
  • 12 iunie (duminică) – Rusalii, 13 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii (minivacanță de 3 zile)
  • 15 august (luni) — Adormirea Maicii Domnului (minivacanță de 3 zile)
  • 30 noiembrie (miercuri) — Sfântul Andrei
  • 1 decembrie (joi) — Ziua Națională a României
  • 25 decembrie, 26 decembrie (duminică și luni) — Crăciun 2022 (minivacanță de 3 zile)

Angajaţii care aparţin altor culte religioase, în afară de cele creştine, mai beneficiază de încă două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale declarate de cultele respective.

Ce prevede Codul Muncii

Angajaților care trebuie să lucreze în zile libere legale li se asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzator muncii prestate în programul normal de lucru.

În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă. Evenimentele familiale deosebite şi numărul de zile libere plătite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Prin contractul colectiv de muncă, unic la nivel național, aplicabil tuturor societăților comerciale, salariații au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente deosebite în familie sau pentru alte situații. Iată care sunt acestea:

  • căsătoria salariatului – 5 zile;
  • căsătoria unui copil al salariatului – 2 zile;
  • nașterea unui copil – 5 zile + 10 zile dacă tatăl copilului a urmat un curs de puericultura;
  • decesul soțului/soției, copilului, părinților, socrilor – 3 zile;
  • decesul bunicilor, fraților, surorilor – 1 zi;
  • donatorii de sânge – 1 zi;
  • schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași companii, cu mutarea domiciliului în altă localitate – 5 zile;
  • 30 de zile concediu fără plată pentru pregatirea și susținerea lucrării de diplomă în învățamântul superior.

Alte zile libere în 2022

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor. Prevederile se aplică începând cu 29 iulie 2021.

Persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:

a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;
b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;
c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și a soldaților și gradaților profesioniști.

În unele companii se acordă zi liberă tuturor femeilor în ziua de 8 Martie sau se acordă zi liberă plătită pentru ziua de naștere.

Un proiect depus la Parlament prevede ca salariații cu drept de vot să poată primi la cerere, “o zi liberă plătită pentru fiecare tip de alegeri la care își exprimă votul, indiferent că este vorba de alegeri locale, alegeri parlamentare, alegeri europarlamentare sau alegeri prezidențiale”.

Costurile în legătură cu ziua liberă ar urma să fie suportate de către angajatori.

Comparativ cu cele 15 zile libere legale din România în 2022, în Spania sunt 12, în Germania 9 și în Marea Britanie 8.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.