Zile libere plătite pentru părinți, în perioada în care copiii fac școala online. Condiții din legea aprobată de Parlament
A fost aprobat în Parlament proiectul de lege ce aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru acordarea de zile libere părinților, atunci când copiii au școală online. Decizia finală a fost la Camera Deputaților, iar actul normative intră la promulgare.
Potrivit proiectului, dacă se suspendă sau limitează activitățile didactice ce presupun prezența fizică a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, unul dintre părinți va primi zile libere plătite.
Facilitatea este și pentru părinții sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere o persoană adultă încadrată în grad de handicap grav sau în 3 grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.
De asemenea, este valabilă și în cazul părinţilor ai căror copii suferă de o boală cronică, chiar dacă nu sunt suspendate cursurile.
Prin părinte se înțelege: părintele firesc, adoptatorul, persoana care are copilul/copiii în încredinţare în vederea adopţiei, persoana care are copilul în plasament sau sub tutelă, persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrise într-o unitate de învăţământ.
Părintele care beneficiază de zilele libere plătite trebuie să aibă copil/copii cu vârstă de până la 12 ani sau până la 26 de ani în cazul copiilor cu dizabilități, care să fie înscris/înscriși la școală/ unitate antepreşcolară.
De asemenea, celălalt părinte trebuie să nu aibă, la rândul său, zile libere.
Altă condiție este ca locul de muncă ocupat să nu permită munca la domiciliu sau telemunca.
În schimb, angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice nu beneficiază de zilele libere, potrivit acestei legi. Pot primi majorare de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada prevăzută. În cazul în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, doar unul dintre aceştia are dreptul la majorarea acordată.
sursă: digi24.ro