Zilele Mitropolit Visarion Puiu, Editia a XXIII-a, 26-28 februarie 2019

Pomenirea mitropolitului Visarion Puiu, în luna februarie, când se împlinesc 140 de ani de la nașterea sa, nu este doar un act de recunoștință a posterității, ci și un act de cultivare a demnității noastre de fii și slujitori ai Bisericii pe care el a slujit-o într-o perioadă tristă din istoria  națională.

Așa cum aprecia P.F.Părinte Patriarh Daniel, mitropolitul Visarion Puiu a fost ”admirat și controversat, prețuit și prigonit, autoexilat în 1944 și condamnat la moarte, în contumacie, în 1946, el a fost totuși prea mare ca să poată fi trecut cu vederea sau dat uitării. Personalitatea sa dinamică și complexă trebuie înțeleasă în contextul timpului și spațiului în care a trăit și activat, dar dragostea sa pentru Biserică trebuie prețuită în orice timp și spațiu ne-am afla.”

Tatăl său, Ioan , conductor de tren, era fiul preotului Ioan Puiu de la Girov-Neamț, iar mama sa Elena, fiica unor negustori din Roman, Neculai și Ecaterina Mironescu, fiind de profesie învățătoare, au influiențat disciplina și drumul său, de a nu pierde trenurile vieții, adică acele momente care au ridicat demnitatea Bisericii și a neamului său.

Visarion Puiu iubea direcțiile clare și nu pe cele întortocheate, abaterile de la drumul principal; experiența copilăriei având o mare influiență asupra lui, aceea de a rămâne statornic pe liniile drepte.

Mitropolitul Visarion Puiu a avut o formație teologică solidă, formată nu numai în școală, ci și în viață, el fiind un autodidact.

A călătorit mult (spre exemplu în Europa, doar două țări nu le-a vizitat: Albania și Norvegia). A avut conștiința misionară asemeni Sf.Apostol Pavel, fiind călăuzit de gândul că timpul vieții noastre pământești trebuie înveșnicit, de aceea el trebuie irosit cu folos, aducând roade la vreme.

Zelul său misionar se vede în fiecare inițiativă a sa, în fiecare pagină scrisă din cele 40 de lucrări ale sale, grăitoare fiind lucrarea sa excepțională,

 pe care am reeditat-o anul acesta, ”Glas în pustie”, editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamt, 2019.

Toate preocupările vieții bisericii se regasesc constant în lucrările sale. Scrierile sale sunt pătrunse de sentimentul patriotic; dragostea de neam și de credința străbună , de limbajul faptelor, având conștiința că Biserica trebuie să fie lucrătoare, misionară și salvatoare pentru popor.

Grija sa trece dincolo de granițele țării, în Basarabia și Bucovina, mai apoi în cei douăzeci de ani de exil, în lumea occidentală secularizată.

A promovat învățământul și cultura clerului, în acest sens ajutând  mai multe școli. Patriarhul Teoctist și-a amintit cândva de anii petrecuți în Seminarul Nifon din capitală, cum mitropolitul Visarion a ajutat școala cu lemne și bani, cu burse pentru tinerii studioși în vremuri grele.

La fel a procedat și cu seminarul Veniamin din Iași, pe care el îl absolvise la finele secolului al XIX-lea. A fost un luptător pentru drepturile românilor, ale creștinilor dar și a altor confesiuni.

 Activitățile și atitudinea sa erau însă incomode noului regim instaurat la București. Mitropolitul Visarion a înțeles că nu poți fi doar slujitor al altarului, ci și al poporului din care îți tragi seva, în mijlocul căruia slujești și că Liturghia trebuie să se prelungească în viața cotidiană a societății.

Visarion Puiu nu a fost doar un slujitor providențial al Bisericii, a fost un vizionar, un OM cu deschidere internațională și vedem asta din lucrarea, Glas în pustie, precum și din corespondența sa.

Atunci când se afla în exil, a trimis mai multe scrisori unor înalte personalități politice și eclesiastice prin care apăra interesele românilor. Ultimii ani din viață i-a trăit în lipsuri și sărăcie, dar a rămas ferm, același luptător pentru demnitatea neamului său.

Acum când ne-am adunat să-i facem pomenirea, la 140 de ani de la nașterea sa și 55 de la nașterea sa în ceruri, dorința sa de a-și găsi liniștea de veci în umbra Schitului Vovidenia nu s-a împlinit încă…dar timpul va vindeca această rană a istoriei și poate noi vom avea această șansă să o împlinim .

Simpozionul consacrat vieții și operei sale, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție consecutivă, este un prilej de cinstire a memoriei sale, un eveniment de anvergură, ce marchează această zi a recunoștinței posterității pentru toate neodihnele sale dorința.

După atâția ani de la trecerea sa în veșnicie, chipul său se distinge astăzi ca o adevărată icoană, ca un model de slujire pentru noi, cei care trudim în Via Domnului, pentru a înmulți talanții. Visarion mitropolitul de vrednică amintire a intrat întru  bucuria Domnului Său și a primit asemeni slujitorului credincios din Evanghelie, răsplata pentru osteneala sa.

Astăzi, este de datoria noastră să cinstim lumina credinței ortodoxe și a faptelor vrednice, pe care a lăsat-o posterității, mai presus de tumultul vremii și de umbra firii umane fragile, Mitropolitul Visarion Puiu, păstor și luptător, ”călugărul ostaș”, cum l-a descris N.Iorga.

Să învățăm de la dânsul un lucru esențial, anume că omul, chiar dacă este efemer, se poate înveșnici prin faptele sale.

Pr.Dr.Aurel Florin Țuscanu,

 Președintele Asociației Visarion Puiu