Dental Alliance
April 25, 2024

Ziua de MIERCURI din SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ: Sfânta Mercurie sau ”nunta șoarecilor”. Ce nu au voie sa facă femeile în acestă zi

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de „Sfânta Mercurie”, dar în popor i se spune nunta şoarecilor”. În prima zi de miercuri de după Paște bărbaţii se întorc să muncească la câmp, însă femeilor le este interzis să facă acest lucru.

Conform tradiţiei, nu este bine să munceşti de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri şi vineri sunt zile cu „hărţi”, adică există dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului.

De asemenea, miercurea si vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), avem dezlegare la peşte.

În popor, miercurea din Săptămâna Luminată mai este cunoscută și ca „nunta șoarecilor”. Conform tradiției, femeile nu au voie să muncească în această zi pentru că aduc rozătoarele în casă și vor fi lipsite de bucate pe masă tot restul anului.

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie

O veche tradiție aminteşte că femeile care nu respectă tradiția vor atrage în casa lor ghinioanele, iar în familia respectivă, gospodina nu va avea ” ce să pună pe masă” tot anul.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupăRusalii), este „dezlegare la pește”.

De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor, „Îngerul a strigat”, iar credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și răspund „Adevărat a Înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.

Slujbele de înmormântare, înlocuite cu slujbe de Înviere

Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată, sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor.

Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credinţe populare.

Altele descriu că acela care se naşte în această săptămână va fi un om norocos.

De asemenea, odată cu sărbătoarea Învierii se deschid mormintele şi spiritele morţilor părăsesc cimitirele pentru a petrece sărbătorile împreună cu cei vii.

De aici şi alte obiceiuri, precum aprinderea focurilor pentru morţi, dar şi pentru vii, pe dealuri sau în preajma bisericilor, unde se află şi cimitirele.

Focul are un rol apotropaic, adică de îndepărtare a spiritelor malefice. O altă tradiţie spune că spiritele morţilor vin să se încălzească la aceste focuri.

Celelalte zile din Săptămâna Luminată

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor.

44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui.

Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile de la Paști, de Rusalii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.