ZIUA EDUCATIEI ÎN ROMAN ȘI ZONĂ
Ziua de 5 octombrie este Ziua Internațională a Educației, prilej cu care în majoritatea școlilor romașcane s-au organizat activități cu caracter educativ. Am realizat, prin sondaj, o trecere în revistă a principalelor activități din această zi.
La Școala ”Mihai Eminescu” din Roman, cei 740 de elevi care învață în această unitate au participat la diverse activități specifice vârstei și clasei.
”Fiecare clasă și-a stabilit un program special, la care a antrenat copiii. S-au organizat și activități comune, cum a fost un flashmob, pe terenul de sport, la care au participat toți copiii, în pauza mare. Avem și două grădinițe: una cu program normal și una cu program prelungit, în care copiii au fost antrenați la activități specifice vârstei lor. Copiii de la grădinița cu program prelungit au stat până la ora 17,00 dar nu au participat decât la activități de desen, cântece, jocuri educative, etc.”, a declarat Mihaela Rusu, directoarea Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”.
La Liceul Teoretic Săbăoni s-a profitat de oportunitatea aceasta și cei 1.100 de elevi au fost antrenați în tot felul de activități educative.
”Unitatea noastră a profitat de această oportunitate oferită de Ziua Internațională a Educației pentru a putea desfășura o serie de activități, care de obicei nu prea încap în programul normal al elevilor. În acest fel aș putea exemplifica cu un ONG-ul, Valoare plus, de la Bacău, care a organizat la școala noastră o serie de conferințe pe tema combaterii traficului de persoane. Elevii au fost împărțiți pe categorii de vîrstă: IX-X, XI-XII liceu și V-VI și VII-VIII gimnaziu.
Cei mici, de la clasele I-IV au profitat de faptul că joi, 5 octombrie, a fost vreme frumoasă și au făcut o zi a curățeniei în curte și în fața școlii. Nu putem ascunde că elevii performanți la diverse obiecte au profitat de această zi pentru a lucra suplimentar în laboratorul de chimie sau fizică. S-au organizat și activități sportive. Cei care candidează pentru o funcție în Consiliul Elevilor și-au făcut campanie electorală, urmând ca în în ziua de 7 octombrie să-și aleagă liderul”, a declarat Ioana Ciobanu, director adjunct al Liceului Teoretic ”Vasile Alecsandri”.
Una din cele mai atractive activități preferate de școli este aceea de a vizita Detașamentul de pompieri ”Petrodava” Roman, care, ca în fiecare an a organizat o ”Zi a porților deschise” .
”Și anul acesta am organizat la Detașamentul ISU de la Roman o Zi a porților deschise, ocazie cu care ne-au trecut pragul 85 de elevi din școlile din Roman și apropiate de zona noastră de intervenție. Copiii, însoțiți de 7 cadre didactice au participat la activitățile de prezentare a tehnicii de intervenție, au participat și la activități de pregătire a personalului nostru pentru diverse misiuni, cei mai mari s-au echipat și au manevrat echipamentele de protecție, au asistat, cu interes, și la antrenamentul câinelui de căutare-salvare din dotarea Detașamentului nostru”, a precizat maiorul Constantin Luca, aflat la comanda Detașamentului ISU Roman. (Flora ORDEAN)