195 de elevi au fost găsiți ”în oraș” în timpul orelor de curs, în urma unor controale privind combaterea absenteismului școlar
În cursul lunii noiembrie, polițiștii de siguranță școlară cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț și Roman, au acționat în Roman și Piatra Neamț pentru prevenirea absenteismului școlar, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 61 și ale Legii 349, de către operatorii economici.
Această activitate preventivă are ca scop nu doar sancționarea, ci și identificarea factorilor care pot contribui la absenteismul școlar, pentru a implementa soluții adecvate și a sprijini educația continuă a elevilor.
34 de operatorii economici din zona adiacentă unităților de învățământ au fost instruiți cu privire la interzicerea comercializării de băuturi alcoolice și tutun minorilor, precum și cu privire la interdicția de a permite accesul minorilor în sălile de jocuri de noroc.
Pe timpul desfășurării acțiunilor polițiștii au identificat nereguli în ceea ce privește prevederile OUG 77 din 2009, privind accesul minorilor în sălile de jocuri de noroc, fiind sesizat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, instituție ce are competență de sancționare pentru fapta constatată.
În timpul acțiunilor, au fost identificați 195 de elevi care, pe durata desfășurării cursurilor, se aflau în afara unităților de învățământ. Aceștia au fost legitimați și îndrumați către unitățile de învățământ la care sunt înmatriculați. De asemenea, vor fi întocmite înștiințări către unitățile de învățământ și ISJ Neamț cu privire la cele constatate.
Acțiunile polițiștilor nu au doar rolul de a impune reguli, ci și de a construi un mediu în care tinerii pot crește și se pot dezvolta într-un mod sănătos și echilibrat.
Suntem parteneri în asigurarea unui viitor mai bun pentru generațiile viitoare și vă încurajăm să fiți conștienți de importanța respectării acestor reguli.
***
Vă reamintim care sunt prevederile legale privind comercializării de băuturi alcoolice și tutun minorilor, precum accesul acestora în sălile de jocuri de noroc.
Conform Legii 61 din 1991, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
– servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice şi în afara acestora, în zilele şi la orele când, potrivit dispozițiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizația de funcţionare;
– servirea şi consumul băuturilor alcoolice în localuri publice şi în afara acestora pe timpul desfăşurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive, cu excepţia spaţiilor în care sunt organizate evenimente pentru celebrarea revelionului, zilelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale categoriilor socio-profesionale sau pentru promovarea unor produse alimentare sau nealimentare, precum şi a perimetrelor special amenajate şi delimitate unde se desfăşoară manifestări cultural-artistice cu acces controlat;
– desfacerea, comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curţile şi în interioarele lor, cum sunt: spitale şi alte unităţi sanitare, centre de plasament al minorilor, unităţi şi instituţii de învăţământ şi educaţie, lăcaşuri de cult şi instituţii religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;
– servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor
– consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective.
Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
– comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice;
– neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci şi în alte locuri de distracţie sau de agrement pe care le conduc, precum şi refuzul acestora de a acorda sprijin organelor în drept pentru restabilirea în locurile respective a ordinii publice ori pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea;
Aceste contravenții sunt sancționate cu amendă cuprinsă între 100 și 6.000 lei.
Totodată, funcție de contravenția constatată poate fi dispusă şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile sau retragerea autorizaţiei de funcţionare a localului public.
Conform articolului 3 din Legea 349 din 2002 :
-Se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.
-Se interzice vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.
-Se interzice comercializarea produselor din tutun prin automate.
–Se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani.
-În autorizaţia sanitară de funcţionare a unităţilor care comercializează produse din tutun se introduce o clauză specială de interzicere a vânzării produselor din tutun tinerilor sub 18 ani.
–Se interzice comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private.
Faptele prezentate anterior constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.
Potrivit OUG 77 din 2009, prin participant la jocul de noroc se înţelege orice persoană fizică majoră, cu vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi, care doreşte şi are dreptul legal să participe la jocuri de noroc autorizate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice. Participarea la joc presupune acceptarea necondiţionată a regulamentului respectivului joc de noroc.
-Se interzice participarea la jocuri de noroc tradiţionale a persoanelor care nu deţin asupra lor acte de identitate valabile.
–Accesul minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc, precum şi participarea acestora la orice tip de joc de noroc sunt interzise.
Nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.