24 IANUARIE Ziua Unirii Principatelor Române serbată la Roman
Ca în fiecare an, romașcanii sunt invitați la evenimentul dedicat aniversării Unirii Principatelor Române, organizat de Primăria municipiului Roman, la „Stejarul Unirii”, din strada Smirodava. Evenimentul va avea loc vineri, pe 24 ianuarie, ora 10:30.
„Ca fiecare an, pe 24 ianuarie, sărbătorim Unirea Principatelor Române. Cu acest prilej, la împlinirea a 166 de ani de la „Mica unire”, vreau să îi invit pe toți romașcanii ”să dăm mână cu mână”, împreună, uniți în suflet și în gând, cu etern respect pentru istorie și privind cu speranță spre viitor.” – Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman
În cadrul acestui eveniment va fi depusă o coroană omagială la placa comemorativă a Stejarului Unirii, vor fi momente artistice susținute de Trupa de teatru „Gong”, Ansamblul „Plai Moldovenesc” și de elevii Școlii Gimnaziale „Calistrat Hogaș”.
La încheierea manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, romașcanii sunt invitați să deguste bucate tradiționale, la corturile amenajate în Piațeta „Unirii”.