Dental Alliance
April 26, 2024

33 de polițiști noi au ieșit de pe băncile școlii și au ajuns la Neamț

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În urma absolvirii cursurilor Şcolii de Poliţie ,,Vasile Lascăr’’ Câmpina, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ s-au prezentat noii colegi. Echipa de poliţişti s-a mărit cu 33 agenţi de poliţie.

Proaspeții absolvenți au fost repartizați în funcție de mediile obținute, pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. Astfel, 31 agenți de poliție urmează să-şi desfăşoare activitatea în domeniul de ordine publică, un agent de poliție a fost repartizat în structura de criminalistică și unul la investigații criminale.

Polițiștii vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență, până la împlinirea perioadei de 6 luni de tutelă, fiind implicaţi în rezolvarea problemelor comunităţii în mijlocul căreia îşi vor desfăşura activitatea. Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ le urează succes în activitatea profesională şi le asigură un sprijin real pentru a-şi putea îndeplini, în mod corespunzător, atribuţiile ce le revin!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.