34 DE CADRE MEDICALE INFECTATE CU COVID 19 LA SPITALUL JUDEȚEAN . NELU TĂTARU: SPITALUL ESTE UN FOCAR, daca va fi cazul, aici va fi instalata o conducere militară
„Personalul medical va fi testat în totalitate, având în vedere că spitalul este un focar. Am verificat echipamentele, nu sunt stocuri suficiente. Noul management este cel care va răspunde în acest moment. Le-am și explicat. Managementul unui spital este cel achiziționează materiale, medicamente, echipamente și kituri de testare”, a spus Nelu Tătaru, aduagand ca daca va fi cazul, aici va fi instalata o conducere militara.
„Lucrurile au evoluat într-o săptămână categoric. Voi cunoaște realitatea și împreună cu echipa voi încerca să limităm greșelile pe care le-am văzut la Suceava sau să nu existe, pentru că din păcate ceea ce s-a întâmplat acolo a fost din cauza greșelilor, necoordonării corespunzătoare și faptului că nu s-a înțeles gravitatea situației de multă lume, inclusiv personalul medical”, a declarat si Daniela Marcoci, numita astazi director al SJ Neamt, dupa ce fostul director, Florin Apostoae a fost demis ieri, dupa doar 5 zile la conducerea spitalului.