Dental Alliance
April 24, 2024

A FOST ALES PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL SMUR

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență s-a întâlnit, în ședință ordinară, miercuri 26 iulie, având pe ordinea de zi și un punct referitor la alegerea noului președinte al Consiliului de Administrație. Postul a devenit vacant, prin încetarea contractului de mandat al fostului city manager al Primăriei, Ovidiu Bojescu, care îndeplinea și funcția de președinte al Consiliului de Administrație.

Ceilalți membri ai Consiliului sunt doi reprezentanți ai Consiliului Local: social- democrata Iulia Havrici și liberalul Bogdan Curcudel, doi reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică: Mirela Grădinaru și Constantin Oprea. Al cincilea membru este un reprezentant al Primarului, respectiv consilierul pe probleme tehnice Dan Friesenhahn.

Urmare a propunerilor făcute de conducerea Spitalului, cei cinci membri ai Consiliului de Administrație l-au ales, pentru următoarele șase luni, drept președinte al Consiliului de Administrație pe consilierul local PNL, Bogdan Curcudel (foto), director al Zonei Operaționale Est al ”ApaServ”, din motive care țin de faptul că este mai eficient ca președintele acestui organism colectiv de conducere, care are și drept de semnătură pe multe documente, să fie din Roman.

<script async src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js"></script><!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- Single post - 1 (roman24.ro) --><!-- [et_pb_line_break_holder] --><ins class="adsbygoogle"<!-- [et_pb_line_break_holder] --> style="display:block"<!-- [et_pb_line_break_holder] --> data-ad-client="ca-pub-2240728925974340"<!-- [et_pb_line_break_holder] --> data-ad-slot="7161757970"<!-- [et_pb_line_break_holder] --> data-ad-format="auto"></ins><!-- [et_pb_line_break_holder] --><script><!-- [et_pb_line_break_holder] -->(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});<!-- [et_pb_line_break_holder] --></script>