Dental Alliance

Laurentiu Leoreanu

Lucian Micu

Absolvenții Școlilor de Agenți de Poliție și-au început activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Ieri, 29 aprilie, 18 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina și ,,Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca și-au început activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Aceștia au fost repartizați la structurile de ordine publică și rutieră, atât în mediul urban, cât și rural. Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, ținându-se cont de situația operativă înregistrată, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului. Absolvenții vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență, până la finalul perioadei de tutelă, pentru asigurarea integrării lor socioprofesionale. Le urăm bun venit și le dorim mult succes în cariera pe care și-au ales-o, în slujba comunității.

***

Pentru cei care își doresc să îmbrace uniforma de poliție, până pe data de 14 mai se pot înscrie la concursul de admitere la unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române. 1.640 de locuri sunt disponibile, 1.340 la Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina și alte 300 la Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj Napoca. Proba de evaluare a cunoștințelor va fi susținută în data de 15 iunie 2024.

Toate detaliile le puteți găsi accesând următorul link:

https://nt.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institu-ii-nv-m-nt/anunt-privind-demararea-procedurii-de-selectie-si-recrutare-a-candidatilor-pentru-concursul-de-admitere-la-unitatile-de-invatamant-postliceal-din-subordinea-mai-sesiunea-aprilie-iulie

Vă așteptăm în echipa noastră!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.