Dental Alliance

Laurentiu Leoreanu

Lucian Micu

Deputat PNL Mara Calista: Mamele minore sunt un fenomen real în România. Ce a cauzat asta?

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Mamele minore sunt un fenomen real în România. Ce a cauzat asta? Printre altele, inclusiv lipsa unei decizii ferme cu privire la introducerea educației sexuale în școli. Astfel, am fi reușit să le oferim informații din surse sigure, pentru a-și cunoaște corpul și pentru a se putea proteja de sarcini nedorite sau de boli cu transmitere sexuală.
Totuși, acolo unde instituțiile statului au eșuat, din fericire, a intervenit societatea civilă. Dar nu este suficient! Le mulțumesc celor din cadrul Asociației Dream Project România, cu care după mai multe discuții și consultări am inițiat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Proiectul a trecut prin tot procesul legislativ și astăzi a fost adoptată cu 234 de voturi.
Ce prevede legea:
• ”Mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, au dreptul să decidă cu privire la copilul lor, putând să semneze documente cu caracter medical și/sau administrativ care au legătură cu îngrijirea, creșterea și dezvoltarea copilului.”
• ”În cazul mamelor minore care au împlinit vârsta de 16 ani, indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţia de stat pentru copil, atât a mamelor, cât şi a copilului/copiilor lor, precum şi orice alte drepturi legale financiare de care beneficiază copilul/copiii acestora, se acordă mamelor, la solicitarea acestora.”

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.