Accident grav cu trei victime între Roman și Iași. Au fost implicate trei autoturisme
Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă după-amiază în localitatea Sârca, comuna Bălțați (judeţul Iaşi).
În coliziune au fost implicate trei autoturisme în care se aflau şapte persoane. Trei dintre acestea au fost rănite. O persoană a rămas inţial blocată în maşină, iar după ce a fost descarcerată a fost transportată la spital cu o ambulanţă. Celelalte sase persoane au fost asistate medical la fata locului, nefiind necesar transportul la spital.
Doi dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative, al treilea neputând fi testat, urmând a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, scrie ziaruldeiasi.ro.