Accident groaznic între trei autovehicule de mare tonaj, la Răducăneni, Iași
Un accident rutier grav s-a produs în această dimineață pe DN 28, km 111, pe raza localității Răducăneni, județul Iași, fiind implicate două autotrenuri și un autocamion. Traficul este blocat, în zonă fiind prezente echipaje de descarcerare ale ISU și ale Poliției.
Din primele informații, unul dintre șoferi a decedat, un altul fiind încarcerat, cauza probabilă a coliziunii fiind pătrunderea pe contrasens a unuia dintre autovehicule. O a treia victimă a fost extrasă din autovehicul, înaintea sosorii echipajelor de intervenție.
La locul accidentului sunt prezente și echipaje ale DRDP Iași, care au asigurat semnalizarea de urgență, urmând a interveni pentru degajarea carosabilului de încărcătura autotrenurilor. Ora estimată pentru deblocarea traficului este 14:00, fiind necesară intervenția unei macarale de mare tonaj. (sursa – DRDP Iași)