Dental Alliance

August 18, 2025

Accident în Neamț, 4 victime, un copil de aproximativ 2 ani

0

În jurul orei 16:45, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în comuna Vânători Neamț, unde au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru adulți si doi minori. Cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă și au lovit un gard si o fântână.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD), SAJ (3 ambulanțe), SVSU Vânători Neamț și IPJ.
La sosirea forțelor de intervenție, toate persoanele erau ieșite din cele două autoturisme. Cinci persoane, (un bărbat și trei femei cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani și un copil de aproximativ 2 ani) au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au fost asistate medical la locul evenimentului de echipajele SMURD și SAJ și ulterior au fost transportate la CPU Târgu-Neamț.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Leave a Reply