ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTI PENTRU COMBATEREA EXCESULUI DE VITEZĂ
În cadrul unei activități organizate pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, precum și pentru verificarea respectării interdicțiilor instituite pe perioada stării de urgență, polițiștii au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale.
La data de 20 aprilie a.c., în intervalul orar 15.00 – 20.00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat în vederea prevenirii evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză și verificării măsurilor impuse de ordonanțelor militare.
Peste 20 de polițiști au acționat pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, prin folosirea aparatelor radar inscripționate și neinscripționate.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 96 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 77.000 de lei. Dintre acestea, 79 au fost aplicate potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar 16 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Polițiștii rutieri au reținut 23 de permise de conducere, dintre care 20 pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, 2 pentru alcool și unul pentru depășire neregulamentară.
Pe perioada desfășurării acțiunii, pe raza județului Neamț nu a fost înregistrat niciun eveniment rutier.