Dental Alliance

June 29, 2026

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE PE DN 15 – PESTE 80 DE SANCȚIUNI APLICATE DE POLIȚIȘTI

0
control rutier biciclist

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

La data de 28 iunie a.c., în intervalul orar 13:00 – 17:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat o acțiune pe DN 15, pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, având ca principal obiectiv prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație, precum și creșterea gradului de disciplină în rândul participanților la trafic.

În cadrul activităților, au fost instituite filtre mobile, fiind angrenați polițiști rutieri, care au utilizat mijloace tehnice pentru monitorizarea traficului și măsurarea vitezei, respectiv aparate TruCam și 2 sisteme Autovision și reprezentanți din cadrul Registrului Auto Român.

Pentru depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, polițiștii au efectuat 20 de testări privind consumul de alcool și substanțe psihoactive.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 81 sancțiuni contravenționale, dintre care:

-54 pentru depășirea regimului legal de viteză;

-1 pentru neportul centurii de siguranță;

-26 pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost sancționați și participanți la trafic din alte categorii, fiind aplicate 4 sancțiuni unor bicicliști.

În urma măsurilor dispuse de polițiști, au fost reținute 13 permise de conducere, pentru depășirea vitezei legale.

Totodată, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare, fiind dispuse două imobilizări de vehicule.

Pe parcursul intervalului în care s-a desfășurat acțiunea, nu au fost înregistrate accidente rutiere.

În plan preventiv, polițiștii au desfășurat o activitate de informare adresată participanților la trafic, fiind distribuite veste reflectorizante, în scopul creșterii vizibilității și siguranței în trafic.

Leave a Reply