Dental Alliance

June 25, 2026

ACȚIUNE PENTRU SIGURANȚA PIETONILOR ȘI BICICLIȘTILOR

0
big_WhatsApp Image 2026-06-24 at 13.03.52

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, împreună cu cei ai structurilor municipale și orășenești și ai Secțiilor de Poliție Rurale, au desfășurat la data de 23 iunie a.c. o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor comise de pietoni și conducătorii de biciclete.

În cadrul activităților de control, au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale, dintre care 31 pentru abateri săvârșite de pietoni și 81 pentru nerespectarea normelor rutiere de către bicicliști.

Din totalul sancțiunilor, 103 au fost aplicate sub forma avertismentului scris, polițiștii urmărind în principal conștientizarea riscurilor și responsabilizarea participanților la trafic.

Pe lângă activitățile de verificare și sancționare, polițiștii au discutat cu pietonii și bicicliștii, oferindu-le recomandări privind respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament preventiv în trafic, astfel încât să fie redus riscul producerii unor accidente rutiere.

Acțiunea a fost organizată de Serviciul Rutier Neamț și face parte din seria de activități desfășurate în cadrul Planului național de măsuri „Siguranța Rutieră pentru pietoni și bicicliști 2026”, program ce urmărește creșterea gradului de siguranță pentru categoriile vulnerabile de participanți la trafic.

Recomandări pentru pietoni:

Traversați strada numai prin locurile special amenajate și după ce v-ați asigurat temeinic.

Respectați semnificația semafoarelor și indicatoarelor rutiere.

Evitați utilizarea telefonului mobil atunci când traversați.

Pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate redusă, purtați haine deschise la culoare ori elemente reflectorizante.

 

Recomandări pentru bicicliști:

Respectați regulile de circulație și semnalele polițiștilor rutieri.

Circulați pe pistele pentru biciclete acolo unde acestea există.

Folosiți echipamente de protecție, în special casca de protecție.

Asigurați-vă că bicicleta este echipată corespunzător cu sisteme de iluminare și elemente reflectorizante.

Evitați folosirea telefonului mobil sau a căștilor audio care pot diminua atenția în trafic.

 

Vă reamintin că respectarea regulilor de circulație contribuie la prevenirea accidentelor și la creșterea siguranței tuturor participanților la trafic.

Leave a Reply