Dental Alliance
April 19, 2024

Acţiuni ale Poliției de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului judeţului Neamț, peste 30 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost organizate 5 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 84 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 21 mijloace de transport și au fost legitimate 676 de persoane.

În baza Legii nr. 55/2020 au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

În cadrul acțiunilor au fost desfășurate și activități preventive de informare.

Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normelor de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.