Dental Alliance

October 8, 2024

Acțiuni ale polițiștilor pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor contra patrimoniului cultural național

0

În perioada 17-21 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț au desfășurat acțiuni, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului cultural național. Polițiștii au acționat pentru depistarea persoanelor care desfășoară activități de detecție neautorizate sau în zonele siturilor arheologice, din Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț.

Pe timpul acțiunilor nu au fost constatate nereguli, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. Persoanele identificate de polițiști, care efectuau activități de detecție în mod organizat, au fost instruite cu privire la continuarea activităților de detecție utilizând serverul cartografic http:/map.cimec.ro.

Polițiștii vă aduc în atenție prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 43 din 2000, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, republicată:

 Efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa certificatului de descărcare de sarcină arheologică, se consideră distrugere a monumentelor istorice şi se pedepseşte potrivit prevederilor legii penale.

Echipa de cercetători care îşi desfăşoară activitatea într-o localitate are obligaţia de a salubriza locul în timpul şi la finalizarea lucrării.

Totodată, accesul cu detectoare de metale şi utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi confiscarea detectoarelor.

Constituie contravenţii următoarele fapte:

– desfăşurarea, fără autorizaţia, de cercetări arheologice, precum şi a oricăror alte activităţi care afectează integritatea sau pun în pericol conservarea patrimoniului arheologic;

– neanunţarea descoperirilor arheologice, de către titularul autorizaţiei de cercetare;

– neanunţarea în termenul stabilit de prezenta ordonanţă, a descoperirilor arheologice întâmplătoare;

-nerespectarea avizului Ministerului Culturii şi Cultelor sau emiterea autorizaţiei de construire în absenţa acestui aviz pentru lucrările de construire sau de desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat;

– deţinerea de detectoare de metale, fără autorizaţie;

– deţinerea de detectoare de metale, fără aviz.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.