Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL COVID-19 ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL NEAMȚ

0

La data de 3 octombrie a.c., în cadrul acțiunii care a vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă au fost verificate peste 60 de restaurante, terase, fastfood-uri și societăți comerciale.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, la data de 3 octombrie, peste 70 de polițiști,  jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului au acționat în zonele aglomerate din județul Neamț și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Au fost organizate 13 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 56 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 94 mijloace de transport și au fost legitimate 254 de persoane.

În baza Legii nr. 55/2020 au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, din care 2 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și una aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

Totodată, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în baza Legii nr. 61/1991, în context CoVid, în valoare de 1.400 de lei.

În cadrul acțiunilor au fost desfășurate și activități preventive de informare.

Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.