Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Adio, centrale termice de apartament. Din 2025, acestea ar putea să nu mai fie comercializate! Propunerea Agenției Internaționale pentru Energie

1

Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a apreciat că vânzarea de centrale termice pe gaze naturale ar trebui să înceteze din 2025, pentru a respecta ținta de emisii zero până la mijlocul acestui secol, relatează BBC. Acesta este doar unul dintre cei 400 de pași pe drumul către emisii zero, propuși de agenție într-un raport special.

De asemenea, vânzarea de mașini noi pe benzină și motorină în întreaga lume se va încheia până în 2035.

AIE spune că de acum nu mai este loc pentru noi exploatări de cărbune, petrol sau gaze.

Potrivit sitului oficial al AIE, România nu apare nici în lista țărilor membre, nici în cea a tărilor asociate.

Dacă în ţările din Europa de Vest o centrală se schimbă o dată la opt ani, în ţara noastră acestea sunt ţinute chiar şi 20 de ani, dacă nu se strică. Abia atunci când o reparaţie este mai costisitoare se ia în calcul schimbarea centralei. De asemenea, România nu mai are un sistem CET, în multe localități CET-urile au fost complet desființate din lipsă de abonați. În acest moment, în Alba, Bistriţa Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Ialomiţa, Maramureş, Satu Mare, Sălaj nu mai există deloc sistem centralizat de încălzire, vechii abonați optând pentru un sistem propriu. Astfel, dacă la începutul anului 2012 mai erau branșate  circa 1,5 milioane de apartamente, la finele anului 2016 puțin peste 1,2 milioane de locuințe din România mai erau racordate la sistemul centralizat de încălzire.

1 thought on “Adio, centrale termice de apartament. Din 2025, acestea ar putea să nu mai fie comercializate! Propunerea Agenției Internaționale pentru Energie

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.