Dental Alliance

December 13, 2024

Adrian Niță: A fost o onoare pentru mine să servesc comunitatea nemțeană din această înaltă demnitate publică şi sunt convins că, după 9 iunie, voi face același lucru și pentru pietreni.

0

Dragi nemțeni, deoarece voi candida pentru funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț și îmi doresc o competiție corectă față de ceilalți candidați, mi-am înaintat demisia din funcția de prefect al județului Neamț.
A fost o onoare pentru mine să servesc comunitatea nemțeană din această înaltă demnitate publică şi sunt convins că, după 9 iunie, voi face același lucru și pentru pietreni.
Pe parcursul a doi ani memorabili, am împărtășit bucurii și provocări, am trecut împreună prin momente care ne-au testat și ne-au unit mai mult decât ne-am fi imaginat vreodată. Fie că a fost vorba de criza refugiaților, de calamități naturale sau de alte încercări grele, spiritul vostru de solidaritate, curajul și iubirea necondiționată pentru semeni m-au inspirat profund. Pentru toate acestea, vă sunt recunoscător!
Acum, în pragul unui nou început, știu că a venit momentul să ne unim forțele, să visăm măreț și să lucrăm cu dedicare pentru a transforma orașul nostru într-un loc și mai frumos, plin de oportunități și în care fiecare pietrean să găsească zilnic motive să zâmbească.
Înarmat cu experiența dobândită, cu dragostea pentru comunitatea noastră și cu o echipă de oameni competenți, sunt gata să mă dedic rezolvării problemelor cu care ne confruntăm și să contribui la dezvoltarea și modernizarea orașului nostru. Împreună, vom scrie următorul capitol în istoria acestuia, redându-i strălucirea care i se cuvine.
Cu sufletul deschis și cu speranța că îmi veți fi alături în această călătorie, sunt sigur că ne vom mândri din nou cu Piatra-Neamț!
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.