Alcool și accident cu victime în Neamț

La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 18:20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în afara localității Bicaz.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Ceahlău conducea un autoturism, pe DN 15, din direcția Hangu spre Piatra-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, ce se deplasa din sensul opus, condus de un bărbat de 36 de ani, din Bicaz.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto și a doi pasageri, cu vârste de 4, respectiv 35 de ani, din ultimul autoturism.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 26 de ani.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că, tânărul de 26 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ca orice instituție media locală, și Roman24.ro supraviețuiește pe baza reclamelor afișate pe site, sau a contractelor publicitare. Alege să susții activitatea Roman24 printr-o donație folosind butonul de mai jos