Au crescut amenzile și pedepsele pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114
La data de 1 aprilie a.c., în Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea nr. 36/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.
Prin acest act normativ se aduc modificări şi completări Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:
a) apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii;
b) alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau, prin derogare de la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activităţi în folosul comunităţii;